Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O mie de firme au căzut în capcana „Kogălniceanu“. Subvenţionarea dobânzilor de către stat a rămas în aer

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 15 martie 2013 ·

Creditul cu dobândă subvenţionată prin programul „Mihail Kogălniceanu” s-a transformat dintr-o măsură de relansare a economiei într-o capcană pentru firmele mici şi mijlocii care s-au trezit brusc că trebuie să suporte integral dobânzile după ce au trecut printr-un proces complicat şi de durată de aprobare a dosarului de credit. Vânzarea de credite Kogălniceanu a fost suspendată de către bănci pentru că, deşi au trecut două luni şi jumătate din acest an, Guvernul nu a aprobat plafonul de subvenţii pentru 2013. „Clienţii achită

de circa patru luni integral dobânzile datorate pentru că în luna decembrie a fost sistată plata subvenţiilor. Este necesară o regândire a programului”, au declarat pentru ZF surse bancare. Agenţia guvernamentală care gestiona acest program s-a desfiinţat luna trecută, fără ca obligaţiile sale să fie transferate altei instituţii.

Circa 800 de companii au luat credite prin acest program, valoarea totală a finanţărilor ridicându-se la circa 90 mil. lei la finalul anului trecut, potrivit datelor de la Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri. Fondul garanta în proporţie de 80% aceste linii de finanţare. Liniile de finanţare acordate în cadrul programului puteau fi accesate de firmele cu o cifră de afaceri mai mică de 50 de milioane de euro, 70% din dobândă fiind subvenţionată de stat.

Subvenţia acordată de stat era principalul avantaj al unei astfel de finanţări, în condiţiile în care dobânzile practicate de bănci nu erau mai mici decât în varianta unei linii de finanţare standard. Bugetul de stat pe 2013 cuprindea şi cheltuieli de 16 mil. lei cu subvenţionarea dobânzilor la creditele acordate IMM-urilor, dar deocamdată hotărârea privind continuarea programului nu a fost publicată în Monitorul Oficial.

Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

Creditul cu dobândă subvenţionată prin programul „

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Este oficial Evaziunea fiscală sub un milion de euro nu va mai fi pedepsită cu închisoarea dacă se achită prejudiciul plus o taxă de penalizare

Ziua Constanta acum 48 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 10 mai 2024, decretul pentru promulgarea Legii privind unele măsuri pentru consolidarea capacității de combatere a evaziunii fiscale precum și pentru modificarea și completarea unor acte normat

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 4 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Tribunalul Vaslui menține măsura arestului la domiciliu în cazul lui Dumitru Buzatu

Ziare.com acum 49 minute
Tribunalul Vaslui a menţinut, vineri, 10 mai, măsura arestului la domiciliu în cazul preşedintelui suspendat al Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de luare de mită, măsura nefiind una definitivă. Buzatu a fost prins în flagrant de p

VIDEO Momentul în care un autobuz a căzut de pe un pod în Sankt Petersburg. Trei persoane au murit

HotNews acum 38 minute
Trei persoane au murit după ce un autobuz de pasageri a căzut vineri de pe un pod în râul Moika, în orașul Sankt Petersburg, au anunțat autoritățile locale, citate de agenția de presă TASS, informează Reuters. Salvatorii ruși au intervenit să recupe

Poate te întrebi cine e PPC

HotNews acum 2 ore
Poate ai observat că identitatea vizuală a furnizorului tău de energie s-a schimbat. Cei doi furnizori parte din grupul PPC, PPC Energie și PPC Energie Muntenia au acum un nou logo, care apare acum peste tot, de la facturi la site și aplicație, prec

Evazioniștii cu prejudiciu mai mic de 1 milion de euro care plătesc 15% în plus SCAPĂ de închisoare. Iohannis a semnat decretul

Gandul acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de e

Legea pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale a fost promulgată

Mediafax acum o ora
Legea prin care evazioniştii sunt scăpaţi de răspundere penală dacă achită prejudiciul de sub 1 milion de euro a fost promulgată. Judecătorii CCR au respins sesizarea partidelor de opoziţie.

Irina Begu în turul trei la Roma, după ce adversara sa de supă retragerea Elenei Rîbakina a abandonat

News.ro acum 11 minute
Irina Begu, locul 161 WTA, s-a calificat, vineri, în turul trei la turneul de categorie WTA 1000 de la Roma, beneficiind de abandonul adversarei din turul doi, sportiva franceză Oceane Dodin. Dodin, locul 73 WTA, prezentă pe tabloul principal în cal

Ciucă, după promulgarea legii pentru combaterea evaziunii fiscale: România trece la o nouă etapă

Mediafax acum o ora
România trece la o nouă etapă judiciară, afirmă liderul PNL, Nicolae Ciucă, după ce legea pentru combaterea evaziunii fiscale a fost promulgată. El afirmă că „au fost destule cazuri în care executarea pedepsei nu a remediat fapta incriminată.”

Formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme, extirpată de medicii de la Spitalul Judeean Arad, de la o pacientă de 50 de ani

News.ro acum 43 minute
O echipă medicală de la Spitalul Judeţean Arad a extirpat de la o pacientă de 50 de ani o formaţiune tumorală uterină de aproape 10 kilograme. Intervenţia a durat peste 3 ore.

Vremea

București
acum

21°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/16°
lun.

9°/20°
Iasi
acum

22°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/18°
lun.

10°/18°
Constanta
acum

18°
vin.

12°/18°
sâm.

12°/17°
dum.

12°/16°
lun.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

19°
vin.

12°/19°
sâm.

12°/22°
dum.

12°/21°
lun.

10°/22°