Circa 11.500 de dosare pentru obţinerea cetăţeniei ungare au fost finalizate, de la începutul anului şi până în prezent, în cele patru centre pentru democraţie deschise în acest scop în judeţul Covasna, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şeful Centrului pentru Democraţie din Sfântu Gheorghe, Nemes Elod, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că în cele patru centre din judeţul Covasna, aflate în oraşele Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Baraolt şi Covasna, au fost finalizate, până în prezent, aproximativ 11.500 de dosare privind obţinerea cetăţeniei ungare.
Potrivit sursei citate, cele mai multe dosare, respectiv circa 6.400, au fost finalizate la centrul din Sfântu Gheorghe.
De asemenea, Nemes a spus că numărul solicitanţilor din mediul rural a crescut, în acest an faţă de cel trecut, la centrul din Sfântu Gheorghe.
Astfel, dacă anul trecut din numărul total al solicitanţilor circa 15 la sută erau din mediul rural, anul acesta procentul a crescut la 25.
În Covasna, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Tamas Sandor, a fost printre primii care au depus jurământul pentru cetăţenia ungară.
Astfel, anul trecut, în 15 martie, de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, preşedinţii consiliilor judeţene din Harghita, Covasna şi Mureş, Borboly Csaba, Tamas Sandor şi Lokodi Edita-Emoke, au devenit cetăţeni ai Ungariei, după ce au depus jurământul de credinţă la Consulatul General al Ungariei din Miercurea Ciuc. Circa 11.500 de dosare pentru obţinerea cetăţeniei ungare au fost finalizate, de la începutul anului şi până în prezent, în cele patru centre pentru democraţie deschise în acest scop în judeţul Covasna, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Şeful Centrului pentru Democraţie din Sfântu Gheorghe, Nemes Elod, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că în cele patru centre din judeţul Covasna, aflate în