Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Sandu: "Regulamentar!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 22 martie 2008 ·

Mircea Sandu laudă decizia luată de Deaconu

Încruntat, cu un discurs ferm şi voce ridicată deseori, Mircea Sandu a vorbit ieri despre incidentele din derby. Discursul şefului FRF în faţa unei săli pline, în care se îngrămădiseră peste 30 de ziarişti şi cameramani, a fost fără echivoc: "Decizia a fost regulamentară. Gestul suporterilor e inuman, de neacceptat. Arbitrul a fost lovit cu o brichetă metalică şi, deşi n-a curs sînge, s-a procopsit cu un cucui. A vrut să continue jocul, dar a mai zburat pe lîngă capul său cel puţin un obiect şi atunci a pus capăt partidei".

Naşu' nu a ratat prilejul de a trimite săgeţi spre oficialii Rapidului, care bănuiesc o înscenare. "Nu a existat nici o premeditare! Arbitrul de rezervă nu înlocuieşte dacă acesta este lovit din tribune cu obiecte, cum zice marele cunoscător Zotta! Deaconu a avut un dialog permanent cu banca tehnică a Rapidului pentru ca ploaia de obiecte să înceteze. El a avertizat că va întrerupe jocul dacă fanii nu se vor opri".

Sandu Preşedintele FRF a ţinut să le ia partea jucătorilor stelişti, care au părăsit gazonul imediat după fluierul arbitrului. "Bravo lor! Au făcut foarte bine că au plecat de pe teren decît să stea să se ia la bătaie cu alţii. Dacă jocul continua, arbitrul îi chema înapoi", a spus Mircea Sandu.

"Deaconu a a aplicat perfect regulamentul"

Gheorghe Constantin, şef CCA

"Bine a făcut că a oprit meciul! De ce să mai stea trei minute? Să-l omoare suporterii pe teren?"

Dan Lăzărescu

"Integritatea jucătorilor şi a oficialilor este mai importantă decît un meci. Decizia era la latitudinea arbitrului. Apoi, vin comisiile şi judecă dacă el a avut sau nu dreptate cînd a oprit jocul"

Mircea Sandu

"Trebuia ca arbitrul să fie lovit de două ori pentru a opri partida? Decizia a fost înţeleaptă"

Valeriu Argăseală

@N_

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Medalie de bronz pentru România la proba de 8+1 masculin

HotNews acum 2 ore
​Echipajul de 8+1 masculin al României, alcătuit din Mihăiţă Ţigănescu, Ciprian Tudosă, Constantin Adam, Mugurel Vasile Semciuc, Florin Arteni, Sergiu Bejan, Ştefan Berariu, Florin Lehaci şi Adrian Munteanu a obținut medaliile de bronz la Campionate

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 7 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 5 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Presa din SUA scrie că serviciile secrete americane ar fi ajuns la concluzia că e posibil ca Putin să nu fi ordonat uciderea lui Navalnîi

Ziare.com acum 6 ore
Agenţiile de informaţii americane au stabilit că preşedintele rus Vladimir Putin probabil nu a ordonat uciderea politicianului de opoziţie Alexei Navalnîi într-o tabără de prizonieri din Arctica în februarie, a relatat sâmbătă Wall Street Journal -

Un deputat de extremă dreapta din Finlanda, suspectat de tiruri în faţa unui club de noapte la Helskinki. Timo Vornanen, un fost poliţist, care spune că-i place să vâneze în timpul liber, arestat de poliţie, scrie presa finlandeză

News.ro acum o ora
Un deputat din cadrul Partidului Finlandezilor (extremă dreapta) este suspectat de implicare într-un incident cu arme de foc, vineri seara, la Helsinki, anunţă un reprezentant al formaţiunii, relatează AFP. ”Un deputat din partidul nostru a fost imp

Sorana Cîrstea, învinsă de Iga Swiatek cu 6-1, 6-1, în turul trei la Madrid

News.ro acum 6 ore
Sorana Cîrstea, numărul 30 mondial şi favorită 27, a fost învinsă, sâmbătă, de liderul mondial Iga Swiatek, în turul trei la Madrid. Cîrstea a fost învinsă, scor 6-1, 6-1, după o oră şi 17 minute. Prin prezenţa în turul trei, Sorana Cîrstea şi-a asi

Premierul Ciolacu: Avem cea mai mare evaziune din Europa şi avem cele mai mici taxe. Înţeleg, când ai cele mai mici taxe, măcar pe alea să le plătim. Noi avem şi taxe mici şi avem şi evaziune mare. Ceva nu funcţionează

News.ro acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat că România are cea mai mare evaziune din Europa, dar şi cele mai mici taxe şi a adăugat că, dacă avem cele mai mici taxe, măcar pe acelea să le plătim. El consideră că în această situaţie ceva nu funcţionează. Marc

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 2 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum o ora
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Vremea

București
acum

20°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

19°
sâm.

7°/19°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

20°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°