Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regele Mihai a donat oraşului Sinaia peste 27.000 de metri pătraţi de drumuri forestiere

Publicat in Romania Libera, vineri 26 august 2011 ·

Regele Mihai I a donat oraşului Sinaia peste 27.000 de metri pătraţi de teren, respectiv patru drumuri forestiere aflate pe proprietatea care i-a fost retrocedată în urmă cu trei ani, valoarea terenurilor fiind de 44.238 de lei, iar donaţia a fost făcută la insistenţele autorităţilor locale, informează Mediafax.

Regele Mihai I a donat oraşului Sinaia 27.649 de metri pătraţi de teren, reprezentând patru drumuri forestiere care traversează terenurile aflate în proprietatea Casei Regale.

Conform contractului de donaţie care a fost încheiat în 6 iunie 2011 la un notar public din Sinaia, fostul suveran donează oraşului Sinaia patru terenuri drum, dobândite prin reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul legii 247/2005 (lege privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei). Procesul-verbal de punere în posesie asupra acestor terenuri a fost încheiat de Primăria oraşului Sinaia în decembrie 2007, iar titlul de proprietate pe numele regelui a fost eliberat de autorităţile din Prahova în august 2008.

Potrivit contractului de donaţie, contract semnat în numele regelui de un mandatar, iar în numele oraşului Sinaia de către viceprimarul localităţii, unul dintre terenuri are o suprafaţă de 10.757 de metri pătraţi şi a fost evaluat la 17.211 lei, al doilea teren drum are 2.908 metri pătraţi şi o valoare de 4.653 lei, al treilea drum donat are 5.467 metri pătraţi şi a fost evaluat la suma de 8.747 de lei, iar a patra parcelă de teren donată se întinde pe 8.517 metri pătraţi şi a fost evaluată la 13.627 de lei.

Conform aceluiaşi document, valoarea totală terenurilor, care este de 44.238 de lei, a fost stabilită în urma expertizei Camerei Notarilor Publici Ploieşti.

Contractul de donaţie prevede că donatorul îşi păstrează, fără restricţie şi fără plată, dreptul de trecere pe acele terenuri, inclusiv cu autovehicule sau utilaje pentru explo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Un alpinist român a murit pe Everest

Press Alert acum 49 minute
Alpinistul român Gabriel Viorel Țabără a fost găsit mort în cortul în care se odihnea în tabăra III, aflată la 7.470 de metri altitudine. „Gabriel şi ghidul său șerpaș au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniş

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, extinsă în mai multe comune din județul Constanța

Ziua Constanta acum 22 minute
Începând de astăzi, 22 mai 2024, Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC mai integrează 7 municipii reședință de județ și alte 26 de unități administrativ-teritoriale. Direcția Generală pentru Evidența Persoa

USR - Timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci le obţineau gratis şi peste rând, în timpul administraţiei Robu / Timişoara nu poate fi lăsată pe mâna clanurilor

News.ro acum o ora
USR, afirmă, în urma declaraţiilor făcute într-o conferinţă de presă, de fosta directoare a Spitalului Municipal din administraţia PNL, că timişorenii erau trimişi la privat pentru RMN-uri, cei din clanul Cârpaci - care au ocupat abuziv mai multe cl

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 4 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 5 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 7 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Vremea

București
acum

24°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

28°
mie.

12°/28°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

22°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°