La 1 noiembrie 1993, a intrat în vigoare Tratatul Uniunii Europene, cunoscut şi sub numele de Tratatul de la Maastricht, localitatea olandeză unde acesta a fost semnat anterior, la 7 februarie 1992, de către Consiliul European. Tratatul de la Maastricht reprezintă cea mai importantă schimbare a tratatelor de la înfiinţarea Comunităţii Europene, el punând, de fapt, bazele Uniunii Europene.
Negocierile de la Maastricht au fost purtate în decembrie 1991. Din cauza unor probleme apărute în procesul de ratificare, Tratatul de la Maastricht a intrat în vigoare de abia la 1 noiembrie 1993. Printre problemele care au întârziat punerea în practică a tratatului două au fost mai importante: în Danemarca a fost nevoie de un al doilea referendum, iar în Germania a fost înaintată o excepţie de neconstituţionalitate împotriva acordului parlamentar dat tratatului. Acesta este considerat astăzi ca fiind „o nouă treaptă pe calea înfăptuirii unei uniuni tot mai strânse a popoarelor Europei.”
Pe lângă o serie de modificări aduse Tratatului CE şi Tratatului EURATOM, acest document este şi actul constitutiv al Uniunii Europene. Tratatul de la Maastricht a fost un prim pas pe calea adoptării unei Constituţii definitive a Uniunii Europene, care ulterior va înlocui toate tratatele europene.
Uniunea Europeană astfel constituită nu înlocuieşte însă vechile Comunităţi Europene, ci le reuneşte sub un numitor comun, acela al unei noi politici şi forme de colaborare. Cei trei piloni pe care se sprijină Uniunea Europeană sunt tocmai Comunităţile Europene, alături de Colaborarea în politica externă şi de securitate (PESC) şi Cooperarea poliţienească şi judiciară în materie penală (CPJMP).
Principalul obiectiv al Tratatului de la Maastricht este crearea Uniunii Economice şi Monetare, în trei etape. Conform tratatului, moneda unică eu
