Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Galaţi: Vasile Covaci, şeful bucătarilor din trei restaurante

Publicat in Adevarul, marți 29 septembrie 2009 ·

A abandonat, fără să-şi anunţe părinţii, Liceul de Marină pentru a urma cursurile şcolii de bucătari de la Brăila. Găteşte de 16 ani şi preferă mâncarea cu specific italian. Vasile Covaci sau Gigi, cum îi spun prietenii şi cunoscuţii, este gălăţeanul care hrăneşte clienţii din trei restaurante din oraşul nostru: „Trattoria”, „Taverna” şi „Del Mar”. Acest lucru îl face de patru ani. Până să vină în Galaţi, a lucrat timp de 16 ani în Constanţa, unde s-a specializat în meseria de bucătar-şef.

Bărbatul, în vârstă de 37 de ani, povesteşte, plin de entuziasm, despre începuturile carierei sale.

„ După ce am terminat şcoala de bucătari de la Brăila, în 1993, am plecat la Constanţa să îmi caut de muncă. Am găsit la Neptun, la Popasul Căprioarelor, unde după primele zile am fost avansat ca bucătar-şef. Eu nu am lucrat niciodată ca ajutor de bucătar ”, spune Vasile Covaci.

Cariera sa de bucătar a fost întreruptă chiar în anul în care a debutat. „ După ce m-am întors acasă, am primit ordinul de a pleca în armată. Întâmplarea a făcut ca să fiu înrolat tot la Constanţa” , povesteşte gălăţeanul.

Dragostea pentru gătit nu a putut fi trecută cu vederea şi imediat după liberare s-a îmbarcat pe un vas comercial care naviga pe Dunăre unde a gătit timp de un an de zile.

„ A urmat o perioadă în care am lucrat la cele mai cunoscute restaurante din Constanţa. În 2005, patronul celor trei restaurante din Galaţi a venit după mine şi mi-a propus să lucrez pentru el. Am acceptat pentru că eu imi doream să revin în oraşul natal, alături de soţia şi cei doi băieţi ai mei ”, susţine bucătarul. 

Nu a fost în Italia, dar găteşte astfel de specialităţi

Ştie să facă aproape orice fel de mâncare, dar o preferă pe cea cu specific italian. Nu a vizitat niciodată Italia, iar tot ce ştie a învăţat prin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 2 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 2 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 8 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 2 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

15°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

7°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°