Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avertismentul UDMR în cazul UMF Târgu Mureş: "În foarte scurt timp se poate ajunge la tensiuni şi conflicte care vor lăsa urme destul de grave"

Publicat in Gandul, sâmbătă 12 mai 2012 · ·

UDMR avertizează că pot apărea tensiuni şi conflicte etnice după ce instanţa şi guvernul Ponta au pus cruce înfiinţării facultăţii în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş. Preşedintele Uniunii, Klemen Hunor, a calificat drept "hotărâri împotriva legii" deciziile instanţei prin care se suspendă aplicarea hotărârii de guvern de înfiinţare a facultăţii în limba maghiară, precum şi de recunoaştere a Cartei universitare de la UMF Târgu Mureş în care o asemenea formă de organizare nu este prevăzută. Mai mult, el a spus că retragerea de către cabinetul Ponta recursului formulat de fostul guvern Ungureanu este "o decizie greşită".

"Am foarte mult timp, stau de vorbă cu foarte mulţi oameni şi constat că toate deciziile luate până acum de Guvernul USL au fost recepţionate foarte, foarte prost şi, ca un atac împotriva drepturilor obţinute. Dacă Guvernul USL merge în această direcţie şi cu acest ritm şi justiţia nu apără legile existente şi nu apără aplicarea legilor, ci ia hotărâri care mai mult instigă la nerespectarea legilor în vigoare, atunci sigur că se poate ajunge în foarte scurt timp la nişte tensiuni şi conflicte şi la o situaţie care, din punct de vedere politic, va lăsa urme destul de grave", a susţinut liderul UDMR, citat de Mediafax.

Kelemen a adăugat că deciziile instanţei sunt "pentru neaplicarea legii învăţământului". "Justiţia dă hotărâri împotriva legii. Nu putem accepta aşa ceva", a spus el.

Kelemen a apreciat că situaţia de la Târgu Mureş este de fapt o răfuială a PNL cu UDMR. "Noi cerem drepturi pentru minoritatea naţională, şi nu pentru UDMR. Dreptul de a învăţa în limba maternă la Universitatea de Medicină şi Farmacie nu este pentru mine. Eu nu mai vreau să fac încă o facultate. Nu eu trebuie să învăţ în limba maghiară. Nu pentru conducerea UDMR cerem noi drepturi, ci pentru comunitatea maghiară", a s

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 7 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Vinerea Mare. Ziua în care a fost răstignit Iisus Hristos. Obiceiuri şi tradiţii

Mediafax acum o ora
Vinerea Mare este sărbătorită de creştinii ortodocşi, anul acesta, pe 3 mai. Cunoscută şi ca Vinerea Paştilor, Vinerea Seacă sau Vinerea Patimilor, aceasta este o zi de doliu a întregii creştinătăţi pentru că în această zi a fost răstignit şi a muri

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 9 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 8 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 11 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 11 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 10 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 11 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 12 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 9 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

11°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°