Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Topul celor mai vândute cărți, filme, jocuri și albume de muzică în 2010

Publicat in Capital, luni 10 ianuarie 2011 ·

Cum bugetele pentru petrecerea timpului liber în oraș s-au diminuat considerabil anul trecut, mulți români au petrecut mai mult timp acasă, citind sau jucându-se la calculator. Care au fost preferințele anului trecut?

Cele mai vândute cărți

Piaţa de carte a înregistrat in 2010 un trend descendent, concretizat într-o scădere cu aproximativ 15% comparativ cu 2009. „Estimăm piața de carte din România la aproximativ 60 de milioane euro, în 2010 (cifra nu conțin și cartea kiosc edition – cifra totală, care ar cuprinde și edițiile de chioșc, ar fi de aproximativ 112 milioane de euro)”, spun reprezentanții Diverta. Ei estimează că anul acesta piața se va menține la același nivel sau va înregistra, cel mult, o ușoară creștere, de câteva procente, pentru ultima parte a anului în curs.

Cea mai vândută carte a anului 2010 în lanțul de librării Diverta este un titlu care ne învață cum putem găti sănătos și cum putem diferenția alimentele sănătoase de cele nocive, de care trebuie să ne ferim.

Denumire Autor

1 Și noi ce mai mâncam? (Gheorghe Mencinicopschi)

2 Simbolul pierdut (Dan Brown)

3 Mănâncă, roagă-te, iubește (Elizabeth Gilbert)

4 Secretul (Rhonda Byrne)

5 Încă de pe atunci vulpea era vânătorul (Herta Muller)

6 Învingătorul este întotdeauna singur (Paulo Coelho)

7 Niște răspunsuri (Mihaela Rădulescu)

8 Și noi ce mai mâncăm…ca să slăbim (Gheorghe Mencinicopschi)

9 Frumoasele străine (Mircea Cărtărescu)

10 Trei vieți. Pedeapsa (Monica Vlad)

Comportamentul de consum in 2010 a fost dominat de orientarea spre promoții și reduceri, consumatorul având o mai mare disponibilitate în căutarea produselor discountate. Anul trecut, la Diverta, au avut priză la clienți promoțiile „3 la preț de 2” (la trei cărți cumpărate, cea cu prețul cel mai mic este oferită gratuit) și „preț unic”

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Vicepreşedinte BCE: Pieţele subestimează riscurile geopolitice, în timp ce se apropie alegerile

Mediafax acum 19 minute
"Pieţele subestimează uneori impactul riscurilor geopolitice care există", a declarat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene, Luis de Guindos. Pieţele bursiere au atins niveluri record în acest an, în ciuda faptului că jumătate din populaţia lumi

SUA interzic importurile de la 26 de companii textile chineze, din cauza muncii forţate a uigurilor

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au blocat joi importurile de la 26 de comercianţi chinezi de bumbac sau depozite, ca parte a efortului de a elimina din lanţul de aprovizionare al SUA bunurile fabricate cu munca forţată a minorităţilor uigure, transmite Reuters. Compa

Analişti: Preţurile metalelor preţioase au stins niveluri record în acest an, iar tendinţa ar putea continua

News.ro acum o ora
Preţurile aurului, argintului şi platinei au avut mare succes în acest an, iar analiştii spun că preţurile metalelor preţioase ar putea continua să atingă noi recorduri în lunile următoare, transmite CNBC. Preţurile metalelor preţioase au consemnat

Ce evenimente sunt organizate vineri, 17 mai 2024, la Constanța?

Ziua Constanta acum 35 minute
Constanța se pregătește pentru un sfârșit de săptămână plin de activități captivante și evenimente culturale. Vineri, 17 mai 2024, orașul va găzdui diverse manifestări care vor atrage locuitori și turiști deopotrivă. Iată evenimentele: Vineri, 17 ma

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 8 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Scrimă: Emilia Corbu a cucerit titlul de campioană a României la floretă feminin

News.ro acum 8 ore
Scrimera Emilia Corbu şi-a adjudecat joi, la Bucureşti, titlul de campioană naţionala a senioarelor la floretă feminin. Emilia Corbu, legitimată la gruparea bucureşteană CS Rapid a învins-o joi, în finala probei individuale feminine a Campionatelor

Astăzi se joacă primul meci al barajului pentru menţinerea/promovarea în primă ligă

Mediafax acum o ora
FC Botoşani şi CS Mioveni vor disputa vineri, 17 mai, de la ora 20:00, primul meci din cadrul barajului pentru menţinerea/promovarea în prima ligă. Cel de-al doilea joc din cadrul turului, cel dintre Dinamo şi AFK Csikszereda, se joacă luni, 20 mai,

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 9 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Decizia de a trimite sau nu Ucrainei sistemul Patriot este una pur internă a României, susține Mircea Geoană. NATO nu se amestecă

Ziare.com acum 12 ore
O izbândă a Ucrainei în războiul cu Rusia este un lucru bun pentru întreaga planetă, a afirmat, joi, 16 mai, Mircea Geoană. În calitatea sa de secretar general adjunct al NATO, Geoană spune că știe că Ucraina are mare nevoie de sisteme de apărare an

Serbia concesionează fostul sediu al armatei iugoslave firmei ginerelui lui Trump

HotNews acum 7 ore
Autorităţile sârbe şi firma de investiţii Affinity Global Development, cu sediul în SUA, aparţinand lui Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump, au semnat miercuri un contract de închiriere pe 99 de ani, permiţând companiei să renoveze două clădiri

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

9°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

7°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°