Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Surprizele motorizate ale finalului de an

Publicat in Capital, vineri 11 octombrie 2013 ·

Mai sunt doar trei luni până la sfârșitul unui an care a testat din plin atât nervii, cât și potența financiară a importatorilor și comercianților de automobile. Mai grav chiar, în loc să deschidă lacătul pus de clienți pe buzunare încă din 2008 - 2009, pare să le fi adăugat încă o încuietoare sofisticată, căreia dealerii de mașini nu îi găsesc cu niciun chip cifrul.

În opinia multor actori ai pieței auto românești, singurul leac care mai are vreo șansă - destul de mică, ce-i drept - să desferece buzunarele cumpărătorilor este lansarea de noi modele. Toamna a debutat cu intrarea pe piață a unei noi versiuni Toyota Corolla, cu atrăgătorul Lexus IS și cu pretențiosul sportiv Porsche 911, iar în octombrie sunt așteptate noile compacte, Peugeot 308 și Mazda3 însoțite de o premieră absolută în gama premium BMW - Seria4 - și de KIA Optima. În această lună se va pune în vânzare și o versiune actualizată a modelului Jeep Grand Cherokee. Noiembrie aduce o nouă cavalcadă de noutăți. Este vorba despre imperialul BMW X5, varianta Spaceback a modelului Skoda Rapid, face-liftul SUV-ului compact Hyundai ix35 și cel al modelului Insignia produs de Opel. Tot în perioada menționată, Chevrolet aruncă în luptă o nouă versiune a legendarului Camaro și echipează cu sistemul MyLink modelele Aveo, Cruze, Trax și Orlado, iar Peugeot anunță prezentarea variantelor face-lift pentru 3008 și 5008.

Posesorii de mici afaceri, ca și deținătorii de flote, vor putea comanda și Ford Transit Connect. În ultima lună a acestui an sau la începutul lui 2014, vor sosi în România alte vehicule precum Hyundai i10, KIA Soul și Picanto, atrăgătorul mini SUV Mercedes-Benz GLA și un face-lift pentru KIA Sportage. Nu trebuie uitat nici micul SUV produs la Mioveni, Dacia Duster, pe care mulți români îl așteaptă încă din vară.

Și nu este tot. Multe alte noutăți sunt pregătite de dealerii auto

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbat de 46 de ani din Sectorul 6, omorât în bătaie de doi tineri. Agresorii au fost identificați, prinși și reținuți de Poliție

Ziare.com acum 40 minute
Tragedie, marţi seară, 14 mai, în Sectorul 6 al Capitalei. Un bărbat de 46 de ani a murit, după ce a fost agresat de doi tineri. Ar fi fost lovit în cap cu niște bâte. "La data de 14 mai 2024, în jurul orei 20.25, Direcţia Generală de Poliţie a Muni

Bebeluș în vârstă de doar o zi, dus de urgență de la Timișoara la București cu un avion SMURD

Press Alert acum o ora
Bebeluș în vârstă de doar o zi, transportat de urgență, marți, de la Timișoara la București cu un avion SMURD. Nou-născutul a fost diagnosticat cu o afecțiune cardiacă, fiind necesar transferul acestuia, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență pen

Adrian Câciu: „Avem evaziune foarte mare. 32-33 miliarde de euro pierdute anual”

HotNews acum 48 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat marţi că nivelul evaziunii fiscale în România este foarte mare, ceea ce afectează considerabil încasările la bugetul statului, informează News.ro. ”10% din PIB vi se pare puţi

Lege nouă: șoferii prinși băuți sau drogați la volan ar putea să stea la închisoare până la 5 ani

Wall-Street.ro acum 4 ore
Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat un proiect de lege referitor la prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi alte substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive. Noua lege prevede ca şoferii care sunt prinşi băuţi

VIDEO Ce a făcut Simona Halep după ce nu a primit wild card la Roland Garros: „Lista dorințelor pe final de carieră”

Gazeta Sporturilor acum 15 minute
Simona Halep (32 de ani, 1149 WTA) va reveni miercuri pe teren, la WTA Trophee Clarins, după ce . O jucătoare din circuit a postat un videoclip în care s-a antrenat cu sportiva din România după acest eveniment.

Rodeanu, despre sistemul Patriot pentru Ucraina: Preşedintele şi premierul se cam calcă pe picioare

Mediafax acum 56 minute
Vicepreşedintele Comisiei de Apărare din Camera Deputaţilor, Bogdan Rodeanu, spune că Ucraina trebuie sprijinită cu un sistem Patriot, chiar dacă din cele care urmează să fie instalate. El critică poziţiile publice ale preşedintelui Klaus Iohannis ş

Ciolacu: Gabriela Firea va câştiga Primăria Generală / Nu văd niciun motiv de ce l-ar vota pe Nicuşor Dan / Nu am discutat cu domnul Piedone de când a început campania şi nu o să discut până la sfârşitul campaniei

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi seară, că Gabriela Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, va câştiga alegerile şi a precizat că nu vede niciun motiv pentru care alegătorii să îl voteze pe Nicuşor Dan.

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: George Simion

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este George Simion – politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

A fost dezvelit primul portret oficial pictat al regelui Charles al III-lea. Motivul pentru care are un fluture pe umăr - FOTO, VIDEO

News.ro acum 2 ore
Palatul Buckingham a dezvelit marţi primul portret oficial pictat al Regelui Charles al III-lea de la încoronarea sa, realizat de celebrul artist britanic Jonathan Yeo. Tabloul îl înfăţişează pe rege din faţă, îmbrăcat în uniforma Gărzilor galeze, r

Alice Munro, laureată a premiului Nobel pentru Literatură, a murit la 92 de ani

News.ro acum 3 ore
Scriitoarea canadiană Alice Munro, laureată a premiului Nobel, care a analizat viaţa de zi cu zi prin prisma povestirilor timp de peste 60 de ani, a murit la vârsta de 92 de ani, la azilul său din Ontario. Ea suferea de demenţă de mai bine de un dec

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/19°
mie.

8°/18°
joi

12°/19°
vin.

11°/15°
Iasi
acum

11°
mar.

6°/16°
mie.

9°/16°
joi

9°/17°
vin.

9°/20°
Constanta
acum

mar.

8°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

7°/18°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

8°/13°
Timisoara
acum

16°
mar.

10°/22°
mie.

10°/18°
joi

10°/19°
vin.

11°/20°