Volksbank îşi redesenează oferta de produse şi servicii destinate operaţiunilor curente ale IMM-urilor, pentru a răspunde mai bine nevoilor tranzacţionale ale acestora. Toate cele trei pachete din ofertă conţin acces gratuit la Internet Banking şi posibilitatea de a realiza schimburi valutare la un curs preferenţial.
Începând din luna octombrie, antreprenorii şi/sau managerii de companii pot alege, în funcţie de volumul de activitate, unul dintre cele trei tipuri de pachete de produse şi servicii, care includ operaţiuni necomisionate. Toate pachetele din oferta Volksbank conţin acces gratuit la Internet Banking, plăţi şi încasări în lei, cont curent şi card de debit fără comision de administrare, precum şi posibilitatea de a realiza schimburi valutare la un curs preferenţial.
"În baza analizei profilului tranzacţional al clienţilor persoane juridice, am definit trei tipuri de pachete de cont ce oferă posibilitatea optimizării costurilor financiare ale companiei. Totodată, accesând pachetul adaptat dimensiunii activităţii, IMM-ul reduce timpul alocat relaţiei cu banca prin utilizarea platformei de Internet Banking", declară Anca Bălaşu, şef departament Management Produse Persoane Juridice în cadrul Volksbank România.
Potrivit unui studiu realizat de Volksbank, peste 50% din clienţii persoane juridice sunt utilizatori de Internet Banking şi activează în sectorul comercial, în distribuţie sau servicii. De la an la an, chiar şi în rândul firmelor mici şi afacerilor de familie, se observă o tendinţă de creştere a utilizării Internet Bankingul. Pentru acesti clienţi, Volksbank a definit pachetul "Perfect Simplu", care include 10 încasări şi 5 plăţi în lei prin Internet Banking cu comision zero în fiecare lună, acoperind astfel toate operaţiunile curente pe care le realizează firma.
"Clientul plăteşte astfel un singur comision lunar (30 de lei) şi