Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Guvernarea „DE URGENŢĂ”: Ponta l-a depăşit la ordonaţe de urgenţă până şi pe Emil Boc: vezi frecvenţa OUG-urilor din 2009 până azi

Publicat in Gandul, duminică 4 august 2013 ·

Deşi a declarat în nenumărate rânduri că nu va proceda precum guvernul Boc, pe care îl acuza că guvernează prin ordonanţe de urgenţă, premierul Victor Ponta a reuşit să fie un campion al OUG-urilor, pe care le-a dat la o frecvenţă chiar mai mare decât predecesorul său democrat-liberal.

Astfel, în 2013, Guvernul Ponta II a emis 80 de ordonanţe de urgenţă şi patru ordonanţe simple în perioada vacanţei parlamentare.

Acuzat că repetă istoria lui Emil Boc, într-un interviu din cotidianul spaniol El Mundo din 23 iulie 2013, premierul a negat, spunând că guvernul său a dat cu o treime mai puţine ordonanţe de urgenţă decât Boc, într-o perioadă similară.

"Acuzaţiile privind numărul recod de ordonanţe nu stau în picioare. Am folosit mai puţine ordonanţe de urgenţă decât guvernele PDL şi am făcut acest lucru în situaţii necesare. Nu au existat proiecte cu implicaţii majore care să nu fie discutate cu toate partidele parlamentare. Noi respectam mult mai mult Parlamentul, instituţie pe care o informăm cu privire la activitatea Guvernului, căreia îi cerem mandat pentru acţiunile noastre şi pe care nu o ocolim în legiferare. Până la urmă, împotriva acestui Guvern nu a fost depusă nicio moţiune de cenzură, întrucât partidele din Parlament, cu excepţia PDL, recunosc transparenţa şi dorinţa de colaborare a actualului Guvern şi a actualei majorităţi parlamentare deţinute de USL", a declarat Ponta, în respectivul interviu.

Cu toate acestea, cifrele îl contrazic. În total, potrivit datelor din Monitorul Oficial, Emil Boc a dat 381 de ordonanţe de urgenţă, în perioada 22 decembrie 2008 - 9 februarie 2012, cât a fost prim-ministru. Asta însemnă că a emis o OUG, în medie, odată la trei zile, în timp ce Victor Ponta, în cele 452 de zile de premierat, a emis 161 de ordonanţe de urgenţă, adică una la 2,8 zile.

Un alt premier, care a ocupat fotoliul de

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Al doilea inculpat în cazul uciderii lui Adrian Kreiner a fost adus în țară

HotNews acum 2 ore
Al doilea inculpat în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda, potrivit News.ro. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. Suspect crima SibiuFoto: Poli

Datoria statului a crescut puternic, la un nou nivel record. Îndatorarea a depăşit 52% din PIB

News.ro acum o ora
Datoria publică a României a crescut puternic în luna februarie, cu circa 40 de miliarde de lei, de la 801,69 miliarde lei în ianuarie la 841,29 miliarde lei, potrivit datelor analizate de Profit.ro. Creşterea rapidă a datoriei la începutul anului a

Cum preferă românii să-și petreacă ziua de 1 Mai. O parte dintre ei nu sărbătoresc această zi SONDAJ

Ziare.com acum 49 minute
Peste 65% dintre români petrec ziua de 1 Mai acasă, cu familia, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Mai puţin de 4% dintre cei chestionaţi aleg să meargă la mare de 1 Mai. De 1 Mai, 65,6% dintre români obişnuiesc să petreacă a

Un nou raport ar putea relansa ancheta în cazul morţii lui Diego Maradona

News.ro acum 50 minute
Un expert legist a publicat un nou raport privind moartea lui Diego Maradona. Acesta a fost făcut public luni, iar contraexpertiza sa ar putea să schimbe complet situaţia, în condiţiile în care opt cadre medicale au fost acuzate de moartea lui Marad

Diana Şoşoacă candidează la Primăria Capitalei. Candidatura liderului SOS a fost admisă

Mediafax acum o ora
„Răsturnare de situaţia. Mi s-a admis candidatura la Primăria Municipiului Bucureşti. Să facem curăţenie în Capitală”, a scris pe Facebook Diana Şoşoacă. Potrivit Biroul Electoral de Circumscripţie 42 Bucureşti, partidul SOS a depus marţi liste semn

Instagram va promova conţinutul original

News.ro acum o ora
O nouă schimbare a modului în care funcţionează algoritmul de recomandări al Instagram va aduce mai sus conţinutul original şi va penaliza agregarea conţinutului. Instagram anunţă că va implementa o nouă modificare de algoritm, despre care spune că

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 13 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Poliţia din New York intră în Universitatea Columbia pentru a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului / Aproximativ 50 de persoane, ridicate de forţele de ordine

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din New York au intrat, marţi seară, în incinta Universităţii Columbia pentru a aresta şi a dispersa protestatarii pro-palestinieni care au ocupat o clădire a campusului în urmp cu aproape 24 de ore şi care au ocupat o tabără de corturi l

„Zece reguli esențiale pentru o drumeție în siguranță pe munte” - recomandările salvamontiștilor pentru minivacanța de 1 Mai și Paște

HotNews acum 10 ore
Salvamont România transmite marţi seară, înaintea minivacanţei de 1 Mai și Paște, zece reguli esenţiale pentru o drumeţie în siguranţă pe munte. Intervenție a salvamontiștilorFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Având în vedere creșterea numărului de

Românii comandă de şapte ori mai mulţi mici de 1 Mai faţă de o zi obişnuită

Wall-Street.ro acum 11 ore
Ziua Internaţională a Muncii deţine recordul pentru cele mai multe comenzi de mici din an, potrivit datelor transmise de platforma locală de livrare Tazz, care arată că românii comandă de şapte ori mai mulţi mici faţă de o zi obişnuită. "Am observat

Vremea

București
acum

15°
mie.

12°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/21°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

11°/22°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

14°
mie.

13°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

9°/21°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

17°
mie.

12°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/21°