Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu ironizează presa în faţa FMI

Publicat in Jurnalul, duminică 31 octombrie 2010 ·

Traian Băsescu i-a chemat la Cotroceni pe reprezentanţii FMI după ce în presă a apărut zvonul legat de posibila suspendare a acordului cu Fondul, din cauza unor tensiuni apărute la negocieri.

Au fost chemaţi la Preşedinţie şi premierul Boc, precum şi miniştrii Botiş şi Ialomiţianu. Băsescu şi-a făcut intrarea în sala în care urma să se desfăşoare întâlnirea şi unde aşteptau membrii delegaţiei FMI, premierul Emil Boc şi miniştrii Muncii şi Finanţelor râzând şi exclamând "News Alert!". El a spus, pe un ton amuzat, că jurnaliştii aşteaptă suspendarea acordului pe care România îl are cu FMI. "Este ridicol", a comentat el aceste informaţii. Şi Jeffrey Franks şi-a exprimat amuzamentul despre unele articole de presă. "Am auzit voci cum că aş fi plecat din ţară, deci...", a spus el râzând.

Preşedintele le-a spus reprezentanţilor FMI că a dorit o întâlnire suplimentară pentru a discuta despre ideile cu care Guvernul a venit pentru diminuarea deficitului bugetar. "Mulţumesc că aţi acceptat această întâlnire suplimentară. Justificarea este simplă, pentru că datorită creativităţii Guvernului am găsit alte soluţii pentru a diminua deficitul bugetar şi am vrea să vorbim cu dvs. şi să vedem dacă putem ajunge la un acord împreună sau nu. Acordul pe care îl avem în acest moment ne permite să semnăm scrisoarea de intenţie chiar şi astăzi dacă este nevoie, dar ne-ar plăcea să venim cu noi idei şi să vedem dacă acestea sunt convenabile ambelor părţi", s-a adresat şeful statului delegaţiei conduse de şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

"Aşa cum sigur ştiţi, am avut o lungă sesiune de discuţii ieri (n.r. ¬- sâmbătă) cu ministrul de Finanţe şi ministrul Muncii şi am făcut progrese bune în ce priveşte textul scrisorii de intenţie, deci suntem într-o poziţie bună pentru a avea această discuţie suplimentară", a precizat Franks la rândul său. @N_P

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Actorul Florin Piersic, vizitat la spital de premierul Marcel Ciolacu şi de ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila - FOTO

News.ro acum 36 minute
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Ministrul Sănătăţii a afirmat că nu se pune problema transferului lui Florin Piersic.

Incendiu puternic la o hală în județul Suceava. A fost transmis mesaj RoAlert (VIDEO)

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, în jurul orei 11.00, pompierii din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava au fost sesizați de producerea unui incendiu la o hală a unui operaror economic cu profil de producție tâmplărie din PVC, pe raza orașului Salcea. L

UPDATE - Florin Piersic, vizitat la Spitalul Foişor de Marcel Ciolacu şi Alexandru Rafila / Unitatea medicală transmite noi informaţii despre starea actorului: Ameliorare a stării generale. Pacientul se mobilizează şi prezintă un tonus psihic bun

News.ro acum 24 minute
Starea generală a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, se ameliorează, transmit reprezentanţii Spitalului Foişor, unde acesta este internat. Ei precizează

Mesaj surpriză în cursa de la București. Pe cine susține „zeița de la Montreal”

Adevarul acum o ora
Se ascut săbiile în bătălia electorală pentru Primăria Capitalei. Un mesaj surpriză a venit tocmai de peste Ocean, din Statele Unite ale Americii, de la cea mai cunoscută sportivă româncă, Nadia Comăneci.

Evaluările naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a încep luni

HotNews acum 21 minute
În perioada 13 - 29 mai este programată sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024, care se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat), a anunţat, duminică, Ministerul Educaţi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum 2 ore
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum 2 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Maşină de poliţie, cu semnalele luminoase în funcţiune, implicată într-un accident în Constanţa

Mediafax acum 36 minute
„La data de 11 mai a.c., în jurul orei 23.45, poliţiştii din cadrul Serviciului Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că, la intersecţia străzilor Soveja cu Baba Novac, a avut loc un accident rutier (tamponare), între o autospecial

România livrează Ucrainei curent electric, după ce atacurile ruse au afectat sistemul energetic ucrainean

Libertatea acum 53 minute
La cererea Ucrainei, România, alături de Polonia şi Slovacia, furniza duminică energie electrică de urgenţă, iar acest lucru s-a întâmplat şi sâmbătă, relatează presa ucraineană.

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum 3 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
dum.

8°/17°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/20°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°