Păstrez şi acum într-un sertar, ca pe un souvenir al adolescenţei, un proces-verbal din iarna lui '96. Fapta săvîrşită era următoarea: refuzul de prezentare a datelor cu privire la stabilirea identităţii, iar amenda patruzeci de mii de lei. A fost primul meu contact direct cu autorităţile, respectiv Poliţia română. Mi-amintesc că eram cu cîţiva prieteni "pe b-dul Kogălniceanu, în dreptul restaurantului Mamma Mia", tocmai ieşisem dintr-un bar şi ne îndreptam fiecare către casele noastre cînd... pe lîngă noi a trecut impasibilă şi fluierînd o patrulă de poliţie. Unul dintre acei prieteni a văzut patrula, a rîs, şi a debitat, destul de tare, unul dintre bancurile tembele despre poliţişti, ceva de genul "de cîţi poliţişti ai nevoie pentru a înşuruba un bec" sau poliţiştii plantînd pomi şi sergentul care le ordona, împotriva regulamentului, "cu verdele în sus!". Patrula "a sesizat" bancul, dar a trecut mai departe tot impasibilă şi tot fluierînd, însă, la doar cîteva minute, lîngă noi s-au oprit doi civili care ne-au cerut să ne legitimăm. Din nefericire, doar unul singur dintre noi avea b.i.-ul asupra sa. Unul dintre civili, cu parpalac şi pălărie trasă pe ochi, trăgînd din ţigară à la Colombo a surîs ironic şi l-a strigat pe Pantelică sau Stelică, şeful patrulei "să se facă încoa'". Patrula s-a întors fără nici un fel de tragere de inimă. "Care va să zică tulburaţi liniştea publică şi nici măcar n-aveţi acte asupra dumneavoastră?!" a spus civilul cu parpalac. "Sînteţi pasibili de amenzi între...", dar l-au lăsat pe Pantelică sau pe Stelică să se ocupe de treaba asta "de rutină". Am fost conduşi cu toţii de către patrula cam amorţită şi cam apatică în holul unui hotel din piaţa Kogălniceanu. Acel Pantelică (sau Stelică) a rugat-o pe o recepţionieră destul de amabilă să-i pregătească un ness tare din rezervele (şi încălzit la fierbătorul) recepţiei, apoi s-a ocupat