Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ionuţ Rada: Mă voi întoarce mai puternic

Publicat in GAZETA de SUD, joi 26 mai 2011 ·

După ce a făcut pasul pe prima scenă a fotbalului românesc cu Pandurii Târgu Jiu în sezonul recent încheiat, stoperul gorjean Ionuţ Rada, de 21 de ani, a fost convocat şi la naţionala de tineret a României, care va debuta pe 3 iunie în preliminariile Campionatului European, alături de alţi trei panduri, David Lazar, Gabriel Matei şi Ciprian Brata.

Rada a debutat în Liga I în 2011, în partida din deplasare cu Poli Timişoara, scor 2-2, iar de atunci a strâns şapte jocuri, însumând 424 de minute. Fundaşul central gorjean şi-a trecut în cont şi un gol, în jocul cu „U“ Cluj, scor 2-0. „Sunt bucuros că am reuşit să joc în Liga I. Mă consideram de mult timp pregătit pentru acest pas. E un pic mai dificil, întâlneşti jucători mai experimentaţi, dar am evoluat alături de oameni care mi-au dat încredere. Mă simt împlinit pe plan fotbalistic. O să fie o vacanţă fericită. Vreau să mă întorc mai puternic. Mai sunt multe lucruri de pus la punct şi o să le pun. Urmează o altă perioadă de pregătire, totul se şterge, plecăm de la zero şi vedem ce-o să fie“, a spus Rada. În ceea ce priveşte viitorul, Rada crede că Pandurii poate aspira la mai mult decât salvarea de la retrogradare. „Am demonstrat în retur că jucăm un fotbal plăcut. Sperăm la mai mult din sezonul următor“.

Juniorii A au primit întăriri de la Grig

Echipa de juniori A a clubului Pandurii Târgu Jiu debutează astăzi la turneul de zonă de la Timişoara în compania echipei gazdă, FC Timişoara. Grupa pregătită de Doru Mihuţ şi Florin Bejinariu va mai întâlni pe Gaz Metan Mediaş (27 mai) şi „U“ Cluj-Napoca (29 mai). Pandurii au în componenţă şi trei jucători aflaţi în atenţia lui Petre Grigoraş, Albert Voinea, Daniel Unguru şi Ionuţ Constantin, primul bifând deja şi două jocuri în Liga I. „Vârfurile acestei generaţii sunt deja la echipa mare. Unguru mai are un an de juniorat şi înseamnă mult pentru e

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia l-a pus pe Zelenski pe lista persoanelor căutate

HotNews acum o ora
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor date în urmărire, a relatat sâmbătă agenţia de stat rusă TASS, citând baza de date a Ministerul rus de Interne, transmite Reuter

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Mesaje de Paște fericit 2024. Cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Paște de trimis celor dragi

HotNews acum 6 ore
E vremea mesajelor de Paște către familie, prieteni, colegi apropiați. Iată o selecție de mesaje, urări, felicitări de Paște pe care le puteți trimite în aceste zile. Ouă roșii ciocnite de PașteFoto: Shutterstock O singură dată pe an e Paştele. O zi

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 8 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°