Comisia Europeană a amendat cu 331 de milioane de euro nouă producători de cipuri pentru practici de tip cartel, fiind prima decizie din istoria instituției care a fost finalizată pe cale amiabilă, potrivit Reuters.
Comisia Europeană a sancționat material companiile Samsung, Hynix, Infineon, NEC, Hitachi, Mitsubishi, Toshiba, Elpida şi Nanya. Cea mai mare amendă a primit-o compania Samsung – 145 de milioane de euro, urmat de producătorul Infineon – cu 56 de milioane de euro. Hynix Semiconductor a fost sancționat cu 51 de milioane de euro.
Penalitatea cuprinde, însă, o reducere de 10% deoarece companiile şi-au recunoscut faptele. În litigiul a fost implicat şi Micron, însă producătorul de cipuri de memorie nu a fost amendat deoarece a adus în 2002 la cunoştinţa Comisiei existenţa cartelului. Companiile au stabilit artificial preţul microprocesoarelor în perioada iulie 1998 - iunie 2002.
Ce amenzi au primit companiile
Samsung – 145 de milioane de euro
Infineon – 56 de milioane de euro
Hynix Semiconductor – 51 de milioane de euro
NEC – 20,4 milioane de euro
Hitachi – 20 de milioane de euro
Toshiba – 17 milioane de euro
Mitsubishi Electric -16 milioane de euro
Elpida Memory, NEC Corp și Hitachi - 8,5 milioane de euro
NEC Corp și Hitachi – 2,12 milioane de euro
Nanya Technology – 1,8 milioane
Samsung, Micron, Hynix şi Infineon au mai fost vizate de o anchetă antitrust privind "aranjarea" preţurilor, însă autorităţile din Coreea de Sud au retras, în 2007, acuzaţiile
UPDATE
Zece producători de cipuri ar putea fi amendați de Comisia Europeană