Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universităţile din Cluj îşi aşteaptă studenţii cu aproximativ 13.000 de locuri în cămine

Publicat in Monitorul de Cluj, joi 26 septembrie 2013 ·

Cele cinci universităţi de stat din Cluj, unde sunt înscrişi peste 60.000 de studenţi, oferă aproximativ 13.000 de locuri în cămine, la preţuri ce variază între 100 şi 300 de lei. Studenţii care nu prind un loc în cămin au varianta închirierii unei locuinţe, la tarife ce pornesc de la 100 de euro, potrivit unui reportaj realizat de Mediafax. Universitatea Tehnică din Cluj are 4.200 de locuri în cămin la aproximativ 15.000 de studenţi Sute de studenţi de anul I ai Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca s-au prezentat, joi dimineaţă, în complexul studenţesc din Observator. Unii cu bagaje, alţii fără, în funcţie de localitatea de unde provin. În faţa căminului 7 este cea mai mare înghesuială, fiind un cămin mixt, de băieţi şi fete. Cristian a venit din Bistriţa să se cazeze, urmând să revină duminică, cu bagaje. E student în anul I la Facultatea de Automatizări şi Calculatoare şi va sta într-o cameră cu alţi trei colegi. Elena şi Claudia sunt tot din Bistriţa, la aceeaşi facultate. Au venit dimineaţă la ora 7.00, cu trenul, tot fără bagaje, urmând să revină duminică. Nu ştiu ce condiţii le aşteaptă, nu au găsit prea multe informaţii despre cămin. "Sperăm să fie bine", spune Claudia. O bancă aflată la intrarea în cămin e plină de plase şi un geamantan roşu. Bianca a venit din Piatra Neamţ împreună cu mama sa. "Mi-am pus pilotă, pernă, pături, veselă, de toate. Abia aştept să mă cazez şi să încep viaţa de student la Cluj. Nu ştiu ce condiţii sunt, în afară de faptul că sunt patru paturi în cameră", spune Bianca. Pe faţada căminului 3 tronează un banner uriaş pe care este desenat un omuleţ care se curentează cu degetele în priză, anunţând că este căminul celor de la Inginerie Electrică. O studentă din Satu Mare, Bianca, a venit cu tatăl său la cazare, şi şi-a lăsat bagajele în maşină. "Condiţiile sunt bune, avem internet în cameră, mi-am adus laptop", spune fata. Universita

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Real Madrid este din nou regina Europei. Madrilenii au învins cu 2-0 Borussia Dortmund în finala LC şi au câştigat pentru a 15-a oară trofeul / Ancelotti – "Visul continuă!" / Mesajul învinşilor - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Formaţia Real Madrid a învins, sâmbătă seară, pe stadionul Wembley din Londra, cu scorul de 2-0, echipa Borussia Dortmund, în finala Ligii Campionilor, şi a câştigat pentru a 15-a oară principalul trofeu continental intercluburi. UPDATE - Real Madri

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 5 ore
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 9 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 11 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când obiectivele războiului nu vor fi atinse

Mediafax acum 7 ore
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 7 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 9 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, îşi schimbă numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt

Mediafax acum 9 ore
Shiloh Nouvel Jolie-Pitt, fiica vedetelor Brad Pitt şi Angelina Jolie, a făcut o solicitare la o instanţă din Los Angeles pentru a-şi schima numele. Ea vrea să renunţe la numele Pitt.

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 9 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare

HotNews acum 4 ore
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, informează EFE, citată de A

Vremea

București
acum

20°
dum.

20°/30°
lun.

20°/34°
mar.

19°/32°
mie.

18°/31°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/31°
mie.

17°/27°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
mie.

19°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

15°/24°
lun.

13°/25°
mar.

13°/21°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

14°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/23°
mie.

15°/26°