Mesajul a fost trimis. Multumesc!

NEVASTA-DEPUTAT, FIUL-TRAFICANT, TATĂL ANCHETAT. Băiatul preşedintelui CJ Cluj Horea Uioreanu A FOST ARESTAT. Liderul USL a fost audiat în dosarul fraudării referendumului

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 21 decembrie 2012 ·

Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, fostul deputat PNL Horea Uioreanu, reţinut aseară, împreună cu alţi cinci tineri pentru trafic de droguri a fost arestat. Judecătorii clujeni au decis ca băiatul de 16 ani să stea după gratii împreună cu alţi doi complici acuzaţi că vindeau cannabis în licee. Vestea a venit la scurt timp după ce nevasta şefului de la judeţ a fost aleasă deputat pe listele USL. Sursa: monitorulcj.roSursa: clon.ro

1 /.

UPDATE. Fiul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj Horea Uioreanu a fost arestat pentru 19 zile, sub acuzaţia de trafic de droguri. Alexandru Uioreanu a fost adus în faţa magistraţilor Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă, aseară, în jurul orei 18.30. Decizia arestării a fost luată după ora 23.00. Alături de Alexandru, au mai primit mandate de arestare pentru 29 de zile un băiat şi o fată. Cei trei sunt acuzaţi de procurori că fac parte dintr-o grupare de traficanţi de droguri care vindeau canabis în liceele din Cluj-Napoca.

Surse din rândul anchetatorilor au precizat că cei trei au vârste cuprinse între 16 şi 30 de ani şi preţul cerut pentru un gram de canabis varia între 50 şi 100 de lei. Alexandru Uioreanu a venit la Tribunalul Cluj însoţit de avocatul său, Tiberiu Ban. Avocaţii celor trei au atacat cu recurs hotărârea Tribunalului Cluj, precizează clon.ro.

Alexandru Uioreanu are 16 ani şi este elev în clasa a XI-a la clasa de teatru din cadrul Liceului de Coregrafie şi Artă Dramatică. El a fost reţinut de poliţiştii de la Crimă Organizată, miercuri seara, într-un club din Cluj-Napoca, alături de alţi cinci elevi.

"Cât ştiu şi eu ştiţi şi dumneavoastră o să mă duc la DIICOT să văd despre ce este vorba. Mi-ar părea rău să fie adevărat acuzele. Sigur responsabilitatea de tată rămâne aceeaşi, poate că funcţia ce am avut-o de deputat şi preşedinte al Consiliului Judeţean m-a ţi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Femeia care a câștigat la loterie de două ori câte un milion de dolari în decurs de doar 10 săptămâni

Ziare.com acum 2 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 47 minute
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum o ora
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 42 minute
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Marcel Ciolacu, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei: La nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului / Apreciez munca acestor oameni, cu toată complexitatea pe care o implică

News.ro acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, vineri, de Ziua Mondială a Libertăţii Presei, că la nivelul societăţii din România, avem în mass-media un partener ferm de partea adevărului. Şeful Executivului spune că apreciază munca acestor oameni, cu toată compl

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°