Joi, 29 august, de la ora 22:30, SC Braga va ȋntȃlni Pandurii Tȃrgu Jiu ȋn returul play-off-ului Europa League.
Pandurii Târgu-Jiu nu a jucat slab în meciul de pe “Cluj Arena” cu Sporting Braga, dar a pierdut cu scorul de 1-0. Gorjenii au avut multe ocazii de gol pe care le-au ratat, iar la final au fost nevoiţi să se recunoască învinşi. Echipa lui Cristian Pustai a reuşit să-şi mai revină un pic în campionat, unde a învins cu scorul de 5-1 pe Concordia, la Chiajna. Această victorie la scor le-a mai îmbunătăţit moralul jucătorilor, care vor merge în Portugalia decişi să facă meciul vieţii.
Pandurii ştiu că portughezii pornesc favoriţi şi că nimeni nu le mai dă nicio şansă la calificare, dar neavând nimic de pierdut, vor risca sperând la un miracol. Obiectivul Pandurilor în meciul cu Sporting Braga este de a nu primi gol şi de a încerca să înscrie pentru a anula acel 1-0 din tur de la Cluj. Braga a început bine sezonul, câştigând în primele două etape, 2-0 cu Paços de Ferreira şi 2-1 cu CF Os Belenenses, la care se adaugă victoria cu 1-0 de la Cluj cu Pandurii.
Pentru a urmǎri partida dntre Braga și Pandurii Tȃrgu Jiu ȋn direct prin video livestream puteți accesa unul dintre linkurile de aici, aici sau aici.
Joi, 29 august, de la ora 22:30, SC Braga va ȋntȃlni Pandurii Tȃrgu Jiu ȋn returul play-off-ului Europa League.
Pandurii Târgu-Jiu nu a jucat slab în meciul de pe “Cluj Arena” cu Sporting Braga, dar a pierdut cu scorul de 1-0. Gorjenii au avut multe ocazii de gol pe care le-au ratat, iar la final au fost nevoiţi să se recunoască învinşi. Echipa lui Cristian Pustai a reuşit să-şi mai revină un pic în campionat, unde a învins cu scorul de 5-1 pe Concordia, la Chiajna. Această victorie la scor le-a mai îmbunătăţit moralul jucătorilor, care vor merge în Portugalia decişi să facă meciul vieţii.
Pandurii ştiu că portu