Din anul 1997 până astăzi, Muzeul Naţional Peleş a organizat câte două expoziţii dedicate următoarelor figuri regale: regina Maria (2000 şi 2004), regina Elisabeta (1997 şi 2009), regele Carol I (2006 şi 2009) şi cea mai recentă, dedicată regelui Carol al II-lea (2010).
Mai puţin vizibil în peisajul regalităţii de la Sinaia, Ferdinand I a plătit încă o dată - metaforic vorbind - tributul modestiei sale de o viaţă: neobişnuit sau chiar jenat să cumpere sau să comande ceva pentru sine, regele Ferdinand a lăsat puţine urme materiale posterităţii. Prezenţa sa la Sinaia, în reşedinţa particulară de la Pelişor, este total eclipsată de cea a Mariei. Pelişorul este produsul experimentului ei artistic de mare eclectism.
De aceea, obiectele personale ale omului Ferdinand sunt puţine: câteva cărţi de botanică şi beletristică, un ierbar din prima tinereţe şi câteva piese, un portret semnat de Argnani, jocul de şah şi cravaşa de călărie. Din fericire, pasionată de fotografie, regina Maria îl imortalizează cu talent în câteva ipostaze ale vieţii cotidiene: la masa de lucru, în anturajul familiei sau al prietenilor apropiaţi, în lungile drumeţii pe potecile pădurilor de la Sinaia.
Expoziţia îşi propune să dezvăluie marelui public măcar o latură a omului Ferdinand, prin intermediul pasiunilor sale: botanica, bibliofilia, lectura şi vânătoarea, fără a neglija nici calitatea sa de monarh.
Expoziţia
Organizată în două secţiuni, Ferdinand-omul şi Ferdinand-regele, expoziţia reuneşte piese cu valoare artistică, istorică şi documentară, care fac parte din patrimoniul muzeului gazdă, dar şi din colecţiile unor muzee prestigioase din capitală: Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Naţional Filatelic şi Muzeul Naţional Militar ,,Ferdinand I". Alături de mantia regelui Ferdinand I vor sta copiile coroanei regale şi a buzduganului de la Încoronare, un tron