Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paul Chiriţoiu vrea să ajungă campion la înot

Publicat in Adevarul, luni 3 mai 2010 ·

Paul se antrenează zeci de ore în fiecare săptămână pentru a-şi îmbunătăţi timpii şi pentru a obţine o medalie de aur la campionatele naţionale de înot.

Ore în şir în bazin în fiecare zi, inclusiv în vacanţa de vară, mult după ce anul şcolar s-a încheiat, iar apoi din nou antrenamente începând cu luna august, înainte ca prietenii sau colegii săi să revină în clase, la cursuri - aşa arată viaţa adolescentului.

Paul a venit mai întâi la bazin pentru că aşa au decis părinţii lui, care şi-au dorit ca băiatul lor, pe atunci elev în clasa a doua, să înveţe să înoate. Asta i-a luat câteva săptămâni. Însă copilul s-a dovedit aşa de talentat, că a fost selectat pentru a face mai mult: antrenamente intensive, pentru rezultate de excepţie.

Cinci ore în apă

De când se antrenează a tot urcat în clasament, ajungând pe locul şase pe ţară la categoria lui de vârstă. Pentru asta înoată zilnic cel puţin cinci ore pe zi, după o serie de exerciţii de încălzire „pe uscat”. Ca în fiecare zi, la bazin e destul de aglomerat. Se antrenează aici mai multe grupe de copii, de la cei foarte mici, care abia acum învaţă să facă pluta, până la sportivi ceva mai mărişori, care speră să-i ajungă din urmă pe cei ce fac parte din grupa de performanţă a oraşului.

Hărmălaie mare, fluierături scurte şi ascuţite, încurajări sau apostrofări ale antrenorilor şi aceleaşi mişcări repetate de sute şi sute de ori, pentru tot mai multă forţă şi viteză. „Haide, haideţi băieţi! Nu staţi! Paul, Bogdan, Alex! Dacă nu aveţi de gând să trageţi tare, putem să plecăm cu toţii acasă”, le strigă antrenoarea Anca Băjan, cea care a reuşit să-i determine pe sportivi să facă eforturi considerabile, pentru a se întoarce de la fiecare concurs cu medalii. După Paul, înotul este unul dintre cele mai grele sporturi: cere mult efort fizic, mai ales comparativ cu fotbalul. Ştie asta cu a

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 13 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

12°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

9°/21°
dum.

10°/23°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/21°
vin.

11°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/21°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°