Cu emisiunea Meciul serii, televiziunea din România a mai făcut un pas către amestecul de genuri. Candidaţii sînt instalaţi pe ring ca boxerii între două runde de luptă, un jurnalist este arbitru, alţi jurnalişti comentează din public, galeriile îşi susţin zgomotos favoriţii, fete îmbrăcate sumar defilează pe ring purtînd pancarte cu temele ce urmează a fi dezbătute şi, probabil pentru că programul e considerat a fi prea serios, din cînd în cînd avem parte de "momente artistice": cîntec, dans, monologuri teatrale adaptate circumstanţelor. Am avut astfel şansa nesperată de a-l vedea pe Hamlet flirtînd cu ideea de a fi primar într-un oraş din România! Rezultatul: nu mai ştim unde se termină discuţia politică şi unde începe divertismentul, iar diferenţele dintre viaţa publică şi cea privată se şterg (unul dintre moderatori a întrebat la un moment dat un candidat dacă are de gînd să divorţeze). În acelaşi timp, boxerii sînt criticaţi pentru că ar da dovadă de non-combat. Probabil că nu lipsa argumentelor le este reproşată, ci faptul că nu îşi strigă vehement opţiunile, că nu se amendează injurios sau că nu transformă discuţia într-o "luptă cinstită", de tip "care pe care", încăierîndu-se bărbăteşte, cu mănuşi sau fără. Pînă acum, din cîte ştiu, doar Cristian Diaconescu a refuzat să participe la această emisiune, gîndindu-se probabil că există un prag al ridicolului care trebuie evitat. Alţi candidaţi au intrat în joc, mai greu sau mai uşor, considerînd că este bine să apari la o oră de audienţă pe unul dintre cele mai importante posturi TV din România. Audienţa este şi principalul argument pe care l-au avut realizatorii programului. Într-adevăr, în general, dezbaterile electorale sînt puţin interesante, jurnaliştii evită să le modereze, televiziunile ezită să le pună în prime-time, telespectatorii "zapează" către alte emisiuni sau închid televizorul. Ar fi prea uşor