Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Banii ţărilor bogate pot încetini defrişările

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 27 noiembrie 2009 ·

Aceasta este concluzia la care au ajuns reprezentanţii celor nouă state din America de Sud care s-au întrunit ieri în Brazilia, cu ocazia unei conferinţe pe teme climatice. Sursa: jrscience

La 11 kilometri depărtare de punctul de confluenţă dintre Amazon şi Rio Negro, la Manaus, capitala statului brazilian Amazonas, s-au reunit delegaţii din Bolivia, Columbia, Ecuador, Peru, Surinam, Guyana şi Venezuela pentru a discuta soarta pădurii ecuatoriale sud-americane. Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, a reprezentat Guyana Franceză la summitul în cadrul căruia s-au discutat şi probleme privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră.

Participanţii au stabilit ca emisiile de gaze poluante să fie reduse cu 40% în următorul deceniu. Şefii de stat ai Braziliei şi Franţei au cerut ţărilor dezvoltate fonduri pentru ajutorarea statelor mai slabe din punct de vedere economic. Luiz Inacio Lula da Silva şi Nicolas Sarkozy au susţinut că ţările mai sărace au nevoie de fonduri din partea marilor puteri pentru a gestiona schimbările climatice prin care trece întreaga planetă.

Protejarea pădurii amazoniene

Preşedintele brazilian s-a declarat în favoarea încetinirii defişării pădurilor din Amazonia, dar pe cheltuiala statelor mai puternice. "Vrem să apărăm pădurile, dar alte ţări trebuie să plătească pentru această măsură", a declarat Lula da Silva în cursul unei cuvântări care a precedat lucrările summitului.

În urmă cu câteva luni, guvernul de la Brasilia a anunţat că ritmul defrişărilor a scăzut în acest an şi că a atins pragul cel mai scăzut din cei 21 de ani de când autorităţile au început să monitorizeze situaţia pădurii ecuatoriale.

Summitul de la Manaus vizează şi stabilirea unei poziţii comune a statelor din bazinul Amazonului cu privire la mijloacele de reducere a emisiilor de gaze cu efect de se

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 24 minute
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum o ora
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 3 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 4 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum o ora
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 3 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 3 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum 4 ore
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

14°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°