Spovedania unui convins Literatura subiectiva (jurnale, memorii, epistolare, dialoguri, confesiuni) este de obicei imbibata, saturata de marile calitati si extraordinarele merite ale celor ce o Spovedania unui convins
Literatura subiectiva (jurnale, memorii, epistolare, dialoguri, confesiuni) este de obicei imbibata, saturata de marile calitati si extraordinarele merite ale celor ce o redacteaza. Vanitatea umana si scriitoriceasca galgaie, persoana I singular se gonfleaza de la o fraza la alta, in timp ce restul umanitatii se transforma intr-un fel de placuta reflectorizanta pentru eul orbitor. Penduland intre fictiunea veritabila, cu valentele ei artistice, si documentul propriu-zis, cu valoare de adevar istoric si uman, multe dintre jurnalele aparute la noi dupa Revolutie se impiedica de ambele praguri, fiind pe cat de lipsite de onestitate, pe atat de irelevante literar. Cu rare si luminoase exceptii, ele dau o izbitoare impresie de manufactura ieftina, de contrafacere si cosmetizare pro domo - si aceasta, tocmai pe un teren in care autenticitatea, sinceritatea si scrupulul adevarului sunt mai importante decat oriunde. Memoria ca zestre a Ninei Cassian (Editura Institutului Cultural Roman, 2003) se numara printre exceptiile de la aceasta regula intristatoare. Cu un cert "sadism al adevarului", autoarea introduce bisturiul in tesuturile propriei vieti, cercetand-o si expunand-o cititorului in trei etape distincte: una a angajamentului revolutionar (anii 1948-1953), alta a privirii captive, intoarsa in urma dinspre epoca de aur ceausist (anii 1975-1979), apoi una si mai apropiata de prezent, cu fragmente scrise in deplina libertate (din 1987, la New York). Ca intr-un joc de oglinzi, adolescenta si tineretea eroinei, adeziunea ei sincera la comunismul victorios (perfect explicabila, intr-un context insangerat de monstruoasa "solutie finala" hitlerista) se ref
