Emulaţie mare, pe toate canalele de ştiri. Năstase ar putea fi/va fi/este/a fost eliberat. Toate ecranele televiziunilor de ştiri sunt galbene. Nu ştiu dacă de frică, dacă e să ne raportăm la codul culorilor. Mai curând, creează o presiune uriaşă asupra celor care trebuie să ia decizia.
Duminică, însăşi televiziunea naţională difuza apelul patetic al fiului cel mare al lui Năstase. Copilul, firesc de altminteri, susţinea eliberarea tatălui său. Principalul argument era acela că-i este tată. Un sentiment legitim pentru Andrei Năstase. Pentru noi, ca societate, însă, puşcăriaşii condamnaţi reprezintă un potenţial pericol şi există reguli şi criterii clare în care permitem eliberarea. Şi nu înţeleg de ce Năstase ar trebui să facă excepţie.
Nu înţeleg de ce faptul că procurorii îşi fac datoria, aşa cum este ea stipulată în fişa postului, şi cer examinarea deciziei în toate instanţele prevăzute de lege, reprezintă un act reprobabil. Şi, mai ales, nu înţeleg de ce s-a stârnit această furie mediatică în condiţiile în care Năstase se încadrează în condiţiile de eliberare condiţionată. Adică eliberează Justiţia tâlhari, violatori sau criminali pentru bună purtare, după ispăşirea a două treimi din pedeapsă. Îşi închipuie cineva că s-a apucat Năstase de trafic de stupefiante în puşcărie?
Pe mine mă întristează altceva. Aura de persecutat cu care-l înfăşoară unele canale mass-media pe omul Năstase. În fond, fostul premier a fost găsit vinovat de o instanţă. Şi condamnat, în consecinţă. Pe ce se poate baza atitudinea pro sau anti Năstase? Pe sentimente personale? A fost condamnat după un proces lung, în care a uzat de toate tertipurile avocăţeşti de prelungire a acţiunii judecătoreşti. Şi, repet, a fost găsit vinovat! Nu cred că e normal să emiţi judecăţi de valoare asupra unei sentinţe doar în baza simpatiilor sau antipatiilor personale.
Cât despre febril
