Una dintre legendele fondării satului Rucăr povesteşte despre vitejii ostaşi ai lui Negru Vodă care ar fi primit drept mulţumire, de la voievod, pământuri în această parte de lume. Iar oştenii, numiţi "moşi", sunt strămoşii celor mai vechi familii din sat. Iar de la moşii aceştia, sătenii s-au ştiut întotdeauna neam de "moşneni", oameni liberi, neatârnaţi, mândri, harnici şi drepţi, fără a cunoaşte ce sunt sărăcia şi lipsurile.
O AŞEZARE MULTIMILENARĂ
Legenda situează fondarea satului undeva în negura Evului Mediu timpuriu, însă dacă e să ne luăm după vestigiile istorice ne duc mult mai departe în trecut, aşezarea aflându-se de-a lungul unei importante căi de comunicaţie între Muntenia şi Transilvania, despre care se crede că a fost folosită încă din cele mai vechi timpuri. Cert este că la începuturile celui de al doilea veac al erei noastre, în timpul celui de al doilea război daco-roman, în primăvara anului 106, legionarii romani au folosit Pasul Giuvala (unde se află şi Rucărul) în timpul operaţiunilor militare. Rămăşiţele unui castru roman au fost descoperite în 1915 în zona numită Scărişoara, chiar pe teritoriul satului Rucăr de azi, castru construit în primii ani după instaurarea dominaţiei romane pe teritoriul geto-dac. Nu o să trecem în revistă întreaga istorie a locului - deşi vă asigur că ea este deosebit de interesantă şi am urmărit cu mare interes expunerea profesorului Romulus Popa-Bran cu ocazia unui simpozion organizat la Rucăr în ziua de 11 septembrie.
EVENIMENTE DE EXCEPŢIE
Valul de informaţii - care au conturat imaginea unei aşezări cu urme de necontenită locuire (chiar dacă avea să fie atestată documentar mult mai târziu) - a fost primit cu interes de întreaga audienţă şi mai ales de "fiii satului", personalităţi sau oameni simpli, născuţi în această comună musceleană, care s-au reîntors după ani sau de