Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucureşti: Cristina Mihaela Sandu face un triplu salt pentru victorie

Publicat in Adevarul, marți 1 septembrie 2009 ·

Bucureşteanca în vârstă de 19 deţine recordul naţional la juniori 3 la săritura în lungime şi a ocupat poziţia a doua la Campionatul European din acest an. Cristina Mihaela a început să facă atletism, săritura în lungime  şi triplu salt, mai mult din curiozitate. „Alergam pe holul şcolii cu o prietenă şi m-am gândit să mă duc la profesorul de sport să-l întreb dacă mă primeşte la atletism“, afirmă ea.

Prima dată a avut contact cu atletismul în clasa I, dar în clasa a IV-a s-a hotărât că vrea să facă acest sport toată viaţa.

„La început mi s-a părut greu, dar antrenorul schimba mereu antrenametul şi eram curioasă să văd ce facem a doua zi“, spune, veselă, atleta. A început să facă atletism la Şcoala Nr. 190 din Capitală, şcoală care a scos mulţi atleţi importanţi ai României.

Cristina a avut mereu acelaşi antrenor, Lucian Sfiea, care a reuşit să o aducă la performanţe uimitoare.

„Antrenorul a avut un aport imens în cariera mea. A ştiut să mă facă să îndrăgesc atletismul şi a variat mereu exerciţiile“, declară ea.

Tânăra atletă a câştigat de-a lungul carierei multe premii. Ea a fost campioană balcanică în 2005, a ocupat poziţia a patra la Campionatul Mondial din 2007, iar anul acesta a urcat pe locul II la Campionatul European. Programul sever au făcut din Cristina o fată ambiţioasă, ordonată, echilibrată şi agilă. Ea a reuşit să se împartă cu succes între şcoală şi antrenamente.

„Am două antrenamente pe zi. În timpul şcolii unii profesori mă înţelegeau, alţii credeau că sportul este inutil. În schimb, nu am avut niciodată o problemă la şcoală, având chiar note mari“, spune atleta.

A refuzat ofertele din străinătate

Chiar dacă atletismul nu este un sport foarte promovat, Cristina a fost întodeauna susţinută de Federaţia Română de Atletism şi de Comitetul Olimpic, care i-au plăt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 4 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 7 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 7 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 5 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 9 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 11 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 6 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 3 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 5 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

9°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°