Ajuns la majorat, cum spun fondatorii ei astăzi, când se fac 18 ani de la întemeiere, Memorialul Victimelor Comunismului a funcţionat şi funcţionează sub semnul mişcării intelectuale româneşti mişcare tot mai marginalizată, cu intenţie, încă imediat după 1989 - şi şi-a asumat misiunea, funcţia şi rolul de păstrător şi reanimator al memoriei colective structurate în vremea ciumei, în anii când mii, zeci de mii de membri ai elitei politice, intelectuale, clericale, sociale româneşti au fost jertfiţi în lagăre şi închisori, în deportări îndelungate; zeci de mii de personalităţi au fost jertfele sacrificate şi zidite - ca în credinţele păgâne - la temelia construcţiei comunismului în România. Şi nu este nimic patetic în această afirmaţie, este definiţia reală a ceea ce s-a petrecut - şi care, din păcate, este uitată în anii acestei tranziţii buimace. Numai privind miile şi miile de portrete ale locuitorilor închisorii de la Sighet, afişate astăzi pe pereţii ei, te îngrozeşti şi înţelegi dimensiunea catastrofei umanitare pogorâte peste România odată cu comunismul. Şi te întrebi de unde s-a adunat atâta ură împotriva fiinţei umane în gândul şi fapta constructorilor comunismului, aici şi aiurea.
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, căruia i s-a aliat Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, stăruie prin cercetări şi sesiuni internaţionale şi naţionale să nu se şteargă tendinţă, din păcate, deja manifestă - din memoria colectivă jertfa plătită de România pentru instalarea comunismului în Estul şi Sud-Estul european.
Fără intenţii vindicative, bolnave şi agresive, ci doar sub mottoul transmis de Ana Blandiana Atunci când justiţia nu reuşeşte să fie o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiţie, Memorialul şi Centrul internaţional au întemeiat şi realizat de-a lungul celor 18 ani un program de cerce