Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Ieşenii riscă să îngheţe în casă la iarnă

Publicat in Adevarul, marți 29 septembrie 2009 · ·

Primarul şi consilierii locali nu pot garanta că ieşenii vor primi în continuare apă caldă

La nivel local nu există un plan de măsuri care, odată aplicat, să rezolve situaţia dezastruoasă în care se găseşte CET Iaşi.

La şedinţa de plen de astăzi de la ora 10.00, niciunul dintre consilierii locali nu au ridicat problema CET. S-au mulţumit doar să aprobe alocarea a 2 milioane de lei pentru plata în avans a facturii către Romgaz, lucru care rezolvă situaţia doar pentru luna octombrie.

Niciunul dintre ei nu are o soluţie viabilă pentru rezolvarea situaţiei, în condiţiile în care, pe parcursul lunii septembrie, furnizorul de gaz Romgaz Mediaş a „tăiat“ de trei ori conducta. Unii susţin că intensificarea acţiunilor de recuperare a datoriilor de la populaţie ar fi cea mai eficientă soluţie de ieşire din criză.

„Degeaba ne ajută statul şi scăpăm de datorii dacă noi tot nu avem posibilitatea să achităm furnizorii în condiţiile în care populaţia nu plăteşte“, a fost soluţia oferită de consilierul local Cătălin Toma.

Propuneri de viitor

Alţii vor ca CET să nu mai funcţioneze pe gaz pentru că nu ar fi rentabil şi aşteaptă ca Guvernul să scape CET-urile din ţară de datoriile istorice. „Situaţia este foarte complicată din cauza datoriilor totale de 200 de milioane de lei, din care 80 de milioane de lei sunt la stat. Ar trebui reeşalonate şi încasate în final şi datoriile populaţiei către CET pentru a putea funcţiona“, a spus consilierul local Sorin Iacoban. Dacă pe termen scurt nu au soluţii, unii ştiu ce ar trebui făcut în viitor.

„Pe termen îndelungat, ar trebui ca municipalitatea să facă centrale pe cvartale, iar ulterior investiţia să fie recuperată de la asociaţiile de locatari“, a considerat consilierul local Radu Botez. El a susţinut că aceste centrale ar urma apoi să fie administrate de asociaţiile de locatari.

„Soluţia este c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum o ora
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 56 minute
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 3 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum o ora
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Negociatori Hamas au ajuns la Cairo pentru negocieri privind un armistiţiu în Gaza

News.ro acum o ora
Negociatori Hamas au ajuns sâmbătă la Cairo pentru intensificarea discuţiilor privind un posibil armistiţiu în Gaza, care ar prevedea întoarcerea în Israel a unor ostatici, a declarat un oficial Hamas. Directorul CIA este deja prezent pentru diploma

Zeci de migranţi au trecut Canalul Mânecii spre Anglia, în ciuda ameninţării cu expulzarea în Rwanda

Mediafax acum 42 minute
Zeci de migranţi aflaţi în două bărci pneumatice au ajuns sâmbătă pe coasta sudică a Angliei, într-o traversare a Canalului Mânecii, dinspre Franţa. O navă franceză a urmărit ambarcaţiunile până când acestea au ajuns în apele engleze.

TASS: Rusia îl pune pe Volodimir Zelenski pe lista persoanelor căutate. Ce alţi oficiali europeni se află în vizorul Moscovei

Mediafax acum 48 minute
Anunţul citează baza de date a Ministerului rus de Interne, fără a fi comunicate informaţii suplimentare în legătură cu fapta pentru care este este acuzat, scrie Reuters. Rămâne neclar ce acuzaţii au fost formulate împotriva liderului ucrainean. În

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 3 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 2 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Vremea

București
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°