Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VORBIM... DISCUŢII / Avem o ţară. Guvern ce ne mai trebuie!

Publicat in Jurnalul, miercuri 3 decembrie 2008 · ·

Negocierile pentru formarea viitorului Guvern se poartă în două planuri. Primul – în interiorul partidelor, deoarece rezultatul scrutinului de duminică dă posibilitatea unor reaşezări de forţe interne. Tensiunile dintre grupările de sub aceeaşi siglă au fost "ţinute" sub preş în timpul campaniei electorale, perioadă în care unitatea trebuia etalată ca o condiţie importantă pentru câştigul de voturi. Acum s-a dat drumul la "democraţia internă" de partid şi voci puternice se aud chiar mai tare decât cele ale preşedinţilor de partid. Apoi, se dau lupte şi pentru formarea echipelor de negociatori după principiul românesc "Cine-mparte parte-şi face".

În planul al doilea, cel mai urmărit de public, sunt negocierile între "cei trei mari" – Alianţa PSD+PC, PNL, PD-L, între care se va decide în final formula de guvernare. În acest moment, toate variantele sunt posibile, fiecare dintre ele îşi arată disponibilitatea de dialog.

UDMR s-a plasat sub umbrela liberalilor, intrând astfel în hora formulelor de Guvern anticriză. Din ermetismul comunicatelor şi vagoanele de vorbe confuze distribuite în flux continuu de mass-media putem spune că în acest moment nu s-a stabilit încă nimic. Avem, adică, o certitudine...

Dan Constantin

CINE VA FORMA GUVERNUL / Tarantela negocierilor postelectorale

Partidele au intrat ieri în jocul negocierilor. Liderii PSD+PC, PNL, PD-L s-au strâns fiecare pe la sediilor lor şi au încercat să pună pe hârtie combinaţiile cele mai convenabile şi cu cine să înceapă negocierile. Peste tot s-a decis că nimeni nu poate fi exclus de la negocieri, însă fiecare are condiţiile sale. Chiar dacă nici un partid nu se hazardează să se pronunţe pentru o formulă clară de guvernare, în fiecare ogradă există preferinţe pentru o formaţiune sau alta.

Cea de-a doua zi după aleger

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şedinţă solemnă la Parlament, marţi, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel

News.ro acum 2 ore
Parlamentul se reuneşte marţi într-o şedinţă solemnă, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Statul Israel. Conducerea Parlamentului a decis, săptămâna trecută, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor ş

Blinken efectuează o vizită surpriză în Ucraina pentru a da asigurări privind ajutorul american

Adevarul acum o ora
Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit marţi dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu privire la sprijinul continuu al Statelor Unite şi a promite un flux de arme într-un moment în care

14 mai – Ziua Națională a martirilor din temnițele comuniste. Minunile de la Aiud!

NapocaNews acum 16 minute
Azi este 14 mai – Ziua Națională a martirilor din temnițele comuniste, în amintirea evenimentelor petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi tineri, intelectuali, români care s-au opus regimului comunist, circa 15 mi

Pierderile Gazprom arată dificultatea de a înlocui vânzările de gaze în Europa cu livrările în China

News.ro acum o ora
Gazprom, cândva cea mai profitabilă companie din Rusia, s-ar putea confrunta cu o lungă perioadă de performanţă slabă, deoarece are dificultăţi să umple golul lăsat de pierderea vânzărilor de gaze din Europa cu piaţa sa internă şi exporturile în Chi

Simona Halep a primit wild card pentru încă un turneu pe zgură

HotNews acum 7 minute
​Cu gândul la Roland Garros 2024, turneu de Grand Slam pentru care există șanse minime să primească un wild card, Simona Halep a fost invitată să participe la o competiție de categorie „WTA 250”. Simona HalepFoto: PA Images / Alamy / Alamy / Profime

Sesizarea ÎCCJ în legătură cu OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie, pe agenda CCR

Ziua Constanta acum 53 minute
Curtea Constituţională a României dezbate, marţi, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în legătură OUG privind organizarea alegerilor din 9 iunie. Este vorba despre OUG 21/2024 privind unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea aleger

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a ajuns în Ucraina pentru a oferi „reasigurări puternice” în timp ce armele americane ajung pe linia frontului

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a aterizat în Ucraina în momentul în care armele dintr-un nou pachet de ajutor american încep să ajungă pe linia frontului, transmite BBC. Vizita sa are loc în timp ce ţara se luptă să reţină o incursiune r

Cutremur marți dimineață în România. Ce magnitudine a avut SEISMUL

Gandul acum 24 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 2.1 s-a produs în noaptea de luni spre marți în România, anunță Institutul pentru Fizica Pământului. Seismul a avut loc la ora 04:46:06 (ora locală a României) și s-a produs în zona seismică Vrancea, în județul Vrance

Un panou publicitar, doborât de furtună, a ucis douăsprezece persoane și a rănit alte 60. Imagini teribile cu momentul prăbușirii VIDEO

Ziare.com acum o ora
Douăsprezece persoane au fost ucise şi cel puţin 60 au fost rănite când un panou publicitar s-a prăbuşit luni din cauza unei puternice furtuni la Mumbai, au anunţat autorităţile municipale din capitala financiară a Indiei situată în vestul ţării, no

Microsoft şi Amazon vor investi cumulat 5,6 miliarde de dolari în Franţa, în timp ce preşedintele Macron îi curtează pe giganţii tehnologici

News.ro acum 2 ore
Microsoft şi Amazon vor investi cumulat 5,6 miliarde de dolari în Franţa, în timp ce preşedintele Emmanuel Macron face eforturi pentru a atrage investiţii în ţară din partea giganţilor tehnologici, transmite CNBC. Grupul Microsoft a declarat luni că

Vremea

București
acum

15°
mar.

12°/18°
mie.

8°/17°
joi

9°/18°
vin.

12°/14°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/15°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

9°/18°
Constanta
acum

mar.

9°/14°
mie.

8°/14°
joi

10°/15°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

7°/18°
mie.

5°/17°
joi

6°/17°
vin.

8°/12°
Timisoara
acum

12°
mar.

10°/21°
mie.

11°/19°
joi

10°/18°
vin.

10°/19°