Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un tânăr din Bihor, arestat pentru uciderea studentei la masterat

Publicat in Romania TV, marți 9 iulie 2013 ·

Un tânăr de 21 de ani din Săcueni, judeţul Bihor, a fost arestat preventiv, fiind acuzat că şi-a ucis fosta iubită, în vârstă de 23 de ani, masterandă la Universitatea Babeş-Bolyai, anchetatorii spunând că tânărul a strangulat-o pe fată, apoi a aruncat cadavrul într-un canal.

Tribunalul Bihor a judecat, marţi, cererea de arestare preventivă formulată de procurori pe numele unui tânăr de 21 ani din Săcueni, suspectat de uciderea unei fete de 23 ani care a dispărut sâmbătă de la discoteca din oraş.

"În urma dezbaterilor, magistraţii au admis solicitarea, pentru o perioadă de 10 zile, însă decizia nu este definitivă, putând fi atacată prin recurs, care se va judeca la Curtea de Apel Oradea", a declarat purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor, Cristian Monenci.

Suspectul, Sabin Cristian Godja, a fost reţinut de procurori încă de luni, fiind ultima persoană în compania căreia a fost văzută victima, Baczoni Izolda, înainte dispariţiei sale.

Tânărul, care este fostul iubit al victimei, neagă comiterea crimei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Bihor, Cristian Ardelean, în locul unde a fost găsit cadavrul tinerei, dar şi pe corpul fetei, au fost găsite mai multe urme.

"Se fac şi unele teste ADN, pentru că există şi suspiciuni de viol", a mai spus procurorul Cristian Ardelean.

Într-un comunicat transmis marţi de Parchetul Bihor se arată că tânărul ar fi strangulat-o pe fată, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în intervalul 00.30 - 02.30, în apropierea căii ferate a oraşului Săcueni, după care a aruncat cadavrul într-un canal colector.

Tânăra de 23 de ani, Baczoni Izolda, masterandă la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj, a plecat de acasă sâmbătă seară, la discotecă, şi nu s-a mai întors. Părinţii au sesizat imediat Poliţia.

Forţe de ordine şi echipaje de voluntari au căutat-o pe fată începând de

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Țările baltice vor cere la summitul NATO un prag minim al bugetelor pentru apărare de 2,5% din PIB

HotNews acum 2 ore
Miniştrii apărării din statele baltice (Lituania, Letonia şi Estonia) au anunţat miercuri că la summitul NATO din iulie le vor cere aliaţilor creşterea la cel puţin 2,5% din PIB a bugetelor apărării statelor membre, relatează agenția de știri EFE, c

Rishi Sunak convoacă alegeri legislative la 4 iulie, Partidul Laburist, favorit

News.ro acum 2 ore
Premierul britanic Rishi Sunak a anunţat miercuri alegeri legislative la 4 iulie, punând astfel capăt multor luni de speculaţii pe tema datei acestui scrutin în care opoziţia laburistă este larg favorită, relatează AFP. Acest scrutin era aşteptat in

UPDATE - Finala Ligii Europa, Atalanta - Leverkusen: Lookman face spectacol pentru echipa italiană - scorul este 3-0. Arbitrează Istvan Kovacs

News.ro acum 31 minute
Echipa italiană Atalanta Bergamo şi formaţia germană Bayer Leverkusen se înfruntă, miercuri, pe Dublin Arena, în finala Ligii Europa. Partida este arbitrată de Istvan Kovacs. UPDATE - Lookman, de la Atalanta, este de neoprit. El a marcat golul de 3-

Bărbat găsit mort în podul unei case din Timișoara

Press Alert acum o ora
Descoperire macabră într-o casă din cartierul Elisabetin din Timișoara. Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost găsit mort. „La data de 22 mai, în jurul orei 20:35, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că în po

Marius Tucă Show începe joi, 23 mai, de la ora 19.30, live pe gândul.ro. Invitat: Rareș Hopincă

Cancan acum 2 ore
Invitații zilei sunt Rareș Hopincă, politician. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

România, campioană europeană de junioare la gimnastică ritmică

Adevarul acum 3 ore
România a câştigat titlul de campioană europeană de junioare pe echipe la gimnastică ritmică, miercuri, la Budapesta, o performanţă istorică pentru ţara noastră.

Președintele Iohannis „România nu va trimite combatanți în Ucraina“

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Roland Garros: Cristina Dinu a trecut în turul trei al calificărilor. Miriam Bulgaru, eliminată

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Cristina Dinu s-a calificat miercuri în turul al treilea preliminar al turneului de la Roland Garros. Miriam Bulgaru a ieşit din turul doi al calificărilor. Cristina Dinu (31 de ani, locul 229 WTA) a înfruntat-o în turul a

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum 10 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Un bărbat a murit zdrobit de mașina în care era pasager. Șoferul a pierdut controlul direcției și s-a răsturnat pe câmp

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 43 de ani a murit, miercuri seara, 22 mai, în urma unui accident rutier care a avut loc pe DN 58 A, în apropierea localităţii Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș. Autoturismul în care victima era pasager s-a răsturnat în afara car

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/23°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/25°
dum.

14°/24°
Iasi
acum

19°
joi

15°/26°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/24°
Constanta
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

16°/17°
dum.

16°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

12°/21°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

16°
joi

14°/22°
vin.

15°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/24°