Jurnalul Naţional: Puţini sunt cei care nu-l recunosc, pe stradă, pe "Dezbrăcatu'". Care-s avantajele? Dar dezavantajele?
Uneori costurile la parcare, la piaţă, la spital, sunt cu 10– 15% mai mari decât în mod normal. Asta ar fi un dezavantaj. Se compensează însă prin faptul că, fiind un personaj îndrăgit de oameni, de cele mai multe ori nu plătesc, pentru că nu îmi sunt primiţi banii. Majoritatea îmi spun că sunt simpatic, că fiica se uită la mine sau soţia mă urmăreşte în fiecare miercuri seară la "Cronică”. Într-adevăr, oriunde te duci, ţi se deschid uşile mult mai uşor. Dacă ar fi să pun în balanţă, 90% ar însemna avantaje şi restul de 10% dezavantaje. Şi dacă aş fi fost un personaj nesuferit, ingrat, tupeist şi arogant, sigur că balanţa ar fi fost înclinată invers, spre părţile negative ale statutului de persoană publică. Dacă eşti natural şi nu încerci să te ascunzi de oameni sub o şapcă sau o pereche de ochelari, nu ai cum să nu fii îndrăgit. Ai numai de câştigat. În plus, te încarci cu energie pozitivă de la cei din jur.
Te întreabă fiul tău, Ştefan, de ce lumea te strigă Dezbrăcatu'?
Nu mă întreabă, însă de cele mai multe ori când sunt cu el în public, şi vreau să fac ceva, simte imediat camera, lumea care se uită insistent la noi, şi îmi spune râzând ironic, "ce haios eşti, tati!”. De multe ori oamenii se amuză mai mult de el decât de mine.
Când erai mic, stăteai ore întregi în cadă şi mâncai alge din acvariu, ca să-ţi crească branhii precum omului din Atlantis. Fiul tău e la fel de "cuminte"?
Ştefan obişnuieşte şi el să se bălăcească. Este atras de vaporaşe, maşini de pompieri sau de gunoi. Este mai năzdrăvan decât eram eu, dar este normal pentru vârsta lui. Îl las să facă tot ce vrea.
S-a întâmplat să râzi cu lacrimi la o filmare de la Cronică?
Da, am râs cu lacrimi. Sunt faze care se întâmplă, fără
