Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sorana Cîrstea şi-a regăsit forma de acum patru ani! Rezultatele ei de la Toronto, copy-paste după Roland Garros 2009

Publicat in Pro Sport, vineri 9 august 2013 ·

* Sorana şi-a asigurat 225 de puncte WTA, cu ajutorul cărora va reveni între cele mai bune 25 de jucătoare ale lumii

Sorana Cîrstea este între cele mai bune opt jucătoare de la Toronto, după ce azi-noapte s-a calificat cu 6-3, 6-4 în faţa Jelenei Jankovic (Serbia), favorita numărul 15 a turneului canadian. Reprezentanta României a reuşit să obţină această victorie la numai o zi după ce a eliminat o jucătoare şi mai bine clasată în WTA, Caroline Wozniacki (Danemarca), numărul 10 mondial.

Traseul din Canada de până acum seamănă izbitor cu cel mai bun rezultat al carirerei, obţinut în 2009, la Roland Garros, când Sorana Cîrstea a ajuns până în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam. Atunci, românca a eliminat-o în turul III pe Caroline Wozniacki, iar apoi, în optimi pe... Jelena Jankovic. Mai mult, Cîrstea ar fi putut juca în sferturi, la Toronto, cu Samantha Stosur, jucătoarea pe care a înfruntat-o în aceeaşi fază şi la Roland Garros, în 2009. Australianca a pierdut însă duelul cu Petra Kvitova, cu 6-3, 6-3, astfel că eleva lui Victor Ioniţă o va înfrunta diseară pe favorita numărul 6 la Toronto. Diferenţa dintre Roland Garros 2009 şi Toronto 2013 este făcută de numărul de puncte câştigate până în faza sferturilor, atunci 500 de puncte, iar acum numai 225 de puncte.

Cel mai bun rezultat al sezonului după numărul de puncte câştigate

Imediat după jocul din optimi cu Jankovic, Sorana a ţinut să le mulţumească fanilor care au încurajat-o şi le-a transmis mulţumiri prin intermediul paginii personale de facebook: "Mulţumesc din suflet tuturor românilor care au fost aseară la meci. Superbă atmosfera, mi-a făcut mare plăcere să joc în faţa voastră!".

În urma rezultatelor de la Toronto, Cîrstea nu mai are cum să piardă statutul de cap de serie la US Open, astfel că la tragerea la sorţi va evita o adversară din Top 32 cel puţin până

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Florii. Care sunt cele mai întâlnite nume

Adevarul acum 25 minute
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor.

UE critică Kremlinul că a trecut sub ”conducere temporară externă” filialele unor companii italiene și germane din Rusia

Ziare.com acum 20 minute
Uniunea Europeană a criticat Rusia sâmbătă, 27 aprilie, pentru că a pus filialele unei companii italiene şi ale unei companii germane sub ”conducerea temporară externă” a unei entităţi Gazprom, declarând că această mişcare subliniază nerespectarea d

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum o ora
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Papa Francisc, așteptat la Veneția într-o vizită-fulger. Este prima sa deplasare în afara Romei în ultimele șapte luni

Ziare.com acum 44 minute
Papa Francisc, în vârstă de 87 de ani, este aşteptat, duminică, 28 aprilie, la Veneţia pentru o vizită fulger, prima sa deplasare în afara Romei în ultimele şapte luni, din cauza stării sale de sănătate precare, relatează AFP. Jorge Bergoglio nu a m

Război în Ucraina: Forţele ucrainene anunţă că au respins sâmbătă 59 de atacuri

News.ro acum 2 ore
Forţele de apărare ucrainene au respins, sâmbătă, 59 de atacuri inamice în cinci sectoare ale liniei de front, cele mai multe dintre ele pe ruta Avdiivka, relatează ukrinform.net. În total, 71 de situaţii de luptă au avut loc pe linia frontului pe p

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum 8 ore
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

Tradiţii şi obiceiuri în Duminica Floriilor. Care este superstiţia pentru fetele nemăritate

Mediafax acum o ora
Ortodocşii prăznuiesc, duminică, 28 aprilie, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim. În jurul acestei sărbători au apărut nenumărate obiceiuri şi tradiţii, a

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 9 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 9 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 10 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

Vremea

București
acum

15°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

13°/20°
Iasi
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

15°
dum.

12°/16°
lun.

12°/16°
mar.

12°/14°
mie.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

11°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/22°