Atacantul francez a reuşit un hat-trick în partida cu "U" Cluj şi a decis, practic, soarta meciului prin reuşitele sale. Francezul în vârstă de 28 de ani este convins că CFR poate să învingă Petrolul în finala Cupei şi îşi doreşte să-i facă fericiţi pe suporteri meci de meci.
Robert Maah e într-o formă de zile mari şi a demonstrat acest lucru în ultimele două meciuri, când a reuşit să înscrie de cinci ori. cele trei goluri marcate în meciul cu "U" reprezintă cea mai mare performanţă pentru atacantul adus în iarnă de la Citadella. "Sunt foarte fericit că am marcat şi am câştigat contra celor de la Universitatea. Ştiu că acest meci este foarte important pentru toată lumea, sunt bucuros că am contribuit la victoria echipei mele", a declarat Maah la Digi Sport.
Fotbalistul născut la Paris a explicat de ce a avut nevoie de atât de mult timp pentru a "exploda". "De multe ori când ajungi la o echipă nouă ai nevoie de ceva timp pentru a te adapta, pentru a cunoaşte jucătorii, pentru a te acomoda cu tot. Asta am reuşit să fac eu, m-am adaptat aici, m-am acomodat cu echipa, cu suporterii, cu România. Atmosfera a fost incredibilă, suporterii au fost fantastici, iar eu voi păstra mereu o amintire plăcută de la acest meci", a mai afirmat francezul. Acesta le promite fanilor că va marca goluri decisive şi în sezonul viitor. "Eu am semnat un contract pe o durată lungă cu CFR pentru că ştiam că voi veni la o echipă puternică. La rândul meu, pot să cresc mai mult. E foarte important că jucăm finala Cupei, putem ajunge în competiţiile europene, ne este la îndemână. Petrolul este o echipă bună, trebuie să pregătim bine meciul", a încheiat eroul "ceferiştilor" din meciul cu "U" Cluj.