Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Uitaţi de lume în mijlocul Vasluiului! Doi bătrâni vând râme ca să aibă cu ce trăi | FOTO

Publicat in Libertatea, joi 1 august 2013 ·

Doi bătrâni se sting văzând cu ochii fără niciun ajutor. Singura lor avere o reprezintă cinci găini! Casa lor se află la mai puţin de 200 de metri de Primăria Vaslui, dar nimeni nu-i bagă în seamă!

Maria şi Gheorghe Tremurici reprezintă imaginea fidelă a bunicilor noştri, ai tuturor. Blânzi, buni, răbdători, dar bătrâni şi plini de suferinţe, într-o aştepare continuă ca pe poartă, măcar din când în când, să le intre copiii, nepoţii. Povestea lor este însă mult mai tristă decât a altor bunici.

Singuri pe lume, aceştia nu au fost binecuvântaţi cu urmaşi cu toate că şi-au dorit, drept dovadă, casa lor este ticsită cu jucării pe care bărbatul le-a strâns de-a lungul vieţii. "Aştept să-mi vină nepoatele - fiicele fraţilor - să se joace cu ele, deşi sunt mari acum, or avea şi copii", ne-a spus acesta. Măcinaţi de boli, în imposibilitatea de a se trata corespunzător din cauza unui venit mult prea mic, bătrânii trăiesc de pe o zi pe alta într-o casuţă dărăpănată de pe strada Călugăreni. Pentru a câştiga un ban în plus, cei doi soţi au găsit o metodă inedită, vând pescarilor amatori râme.

Întinsă pe un pat vechi în dreptul singurei ferestre din încăpere, Maria Tremurici pare chiar mai palidă decât este în realitate din cauza razelor de lumină care pătrund prin perdea şi cad peste corpul ei firav care îţi lasă impresia că te afli în faţa unei fiinţe imaginare. Slabă, cu părul alb, fără culoare, aceasta vorbeşte cu greu, pe chipul ei citindu-se durerea şi neputinţa. Starea deplorabilă în care se află este cauzată nu numai de vârsta înaintată ci mai ales de bolile care o macină şi de lipsa unui tratament adecvat. Maria Tremurici a fost diagnosticată în urmă cu mai mulţi ani cu Parkinson. Acestei maladii cumplite i s-au adăugat între timp altele. Am întrebat-o ce vârstă are dar, confuză, nu a ştiut să ne răspundă iniţial, după puţin timp spunându-ne "M-

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum 28 minute
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

O navă s-a scufundat în Marea Neagră, în apropiere de Sf. Gheorghe. Trei persoane sunt dispărute

Wall-Street.ro acum 3 ore
Trei persoane sunt date dispărute după ce o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, informează Autoritatea Navală Română, potrivit Agerpres. Potrivit sursei citate, la bordul navei se aflau 11

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum o ora
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Președintele Erdogan a grațiat șapte generali implicați în lovitura de stat „postmodernă” din 1997

HotNews acum 25 minute
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a graţiat şapte generali aflaţi în detenţie pentru rolul lor în puciul din 1997 împotriva primului guvern islamist din Turcia, transmite sâmbătă AFP, preluată de Agerpres. Recep ErdoganFoto: Adem ALTAN / AFP /

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum o ora
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Bonă din Bucureşti, reținută după ce a bătut un copil de un an: mama celui mic a văzut scenele șocante pe camere

Adevarul acum 2 ore
O femeie de 69 de ani din București a fost reținută, după ce a lovit în mod repetat un copil de doar un an și două luni. Părinţii bebelușului au cunoscut-o pe femeie pe o platformă online. Imaginile groaznice au fost văzute de mama micuțului, care a

Trei bărbaţi daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi din Italia şi unul din Germania

News.ro acum o ora
Trei bărbaţi care fuseseră daţi în urmărire internaţională au fost aduşi în România, doi dintre ei din Italia, iar unul din Germania.

Perechea Monica Niculescu şi Lin Zhu a pierdut finala de dublu la Trophee Clarins (WTA)

Adevarul acum 32 minute
Perechea româno-chineză Monica Niculescu/Lin Zhu a fost învinsă de cuplul Asia Muhammad (SUA)/Aldila Sutjiadi (Indonezia) cu scorul de 7-6 (7/3), 4-6, 11-9, sâmbătă, 18 mai 2024, în finala de dublu a turneului de tenis Trophee Clarins (WTA 125), de

Maia Sandu a primit în Germania premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”. Ea anunță că va dona suma de bani primită

HotNews acum 22 minute
Preşedinta Republicii Moldova Maia Sandu a primit sâmbătă, la Leipzig, premiul „Robert Blum pentru Democraţie 2024”, oferit sub patronajul preşedintelui Germaniei, Frank-Walter Steinmeier. Premiul este însoţit de 25.000 de euro, sumă pe care preşedi

VIDEO Premier League a anunțat numele celui mai bun jucător al sezonului

HotNews acum 30 minute
Phil Foden a fost desemnat cel mai bun jucător al sezonului 2023-2024 din Premier League. Jucătorul celor de la Manchester City s-a declarat mândru de primirea acestui premiu. Phil FodenFoto: Mark Cosgrove/News Images / imago sportfotodienst / Profi

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

25°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°