Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pretul terenurilor agricole s-ar putea dubla

Publicat in HotNews, luni 15 noiembrie 2004 ·

Anul viitor vom asista la cresteri spectaculoase de preturi la terenuri, atat la cele agricole, cat si la cele pentru investitii, spun reprezentantii agentiilor imobiliare.

Chiar daca si in acest an preturile au crescut semnificativ (cu 60-70 la suta), Liviu Ureche, presedintele Asociatiei Romane a Agentilor Imobiliari (ARAI), spune ca in 2005 cea mai mare crestere se va inregistra la terenurile agricole, respectiv pana la 100 la suta, in timp ce terenurile pentru investitii vor fi mai scumpe cu circa 50 la suta.

"Romania este perceputa de investitorii straini din domeniu, care au vazut ca fata de anul trecut preturile terenurilor s-au dublat, ca un "paradis imobiliar". Deci ne astepam la investitii mari din partea acestora", spune Ureche. Mai mult, apropierea de momentul intrarii in Uniunea Europeana este, in opinia acestuia, un alt motiv pentru care terenurile vor continua sa fie tot mai scumpe.

"Vom intra in UE nu doar cu numele. Nu se va ajunge la un nivel al preturilor la terenuri ca in Paris sau Roma, dar diferenta se va reduce semnificativ", crede presedintele ARAI. In Bucuresti, preturile terenurilor au ajuns sa varieze intre 150 de euro pe metru patrat in zone precum Bucurestii Noi sau Chitila si 1.500 de euro in zonele centrale si ultracentrale.

In acest an, o evolutie deosebita au cunoscut preturile terenurilor din Mogosoaia, Bragadiru sau Magurele, unde s-a inregistrat o crestere a acestora de doua sau chiar de trei ori fata de anul precedent.

Cerere mare pentru apartamentele din zone periferice

Pretul apartamentelor va creste anul viitor cu circa 15%, cresterea mentinandu-se in ritmul inregistrat in acest an, spune Liviu Ureche. "Cresterea preturilor va fi diferita, in functie de locatia apartamentului respectiv.

Astfel, pentru apartamentele aflate la periferia Bucurestiului, cresterea

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Judecătoarea din dosarul Vlad Pascu se transferă la Constanţa. CSM i-a aprobat transferul

Mediafax acum o ora
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţiona dosarul Vlad Pascu, părăseşte instanţa din Mangalia şi se transferă la Judecătoria Constanţa. Secţia de judecători a CSM i-a aprobat transferul începând cu 1 iunie. Accidentul în care Roberta Marin

Burduja, după ce Dan Vîlceanu l-a agresat în Parlament pe Florin Roman: Trebuie să răspundă pentru faptele sale. Nu putem tolera asemenea gesturi şi ele trebuie sancţionate exemplar

News.ro acum 40 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei Sebastian Burduja a declarat că se bucură de faptul că Dan Vîlceanu nu mai este coleg de partid cu el. „A avut un comportament nedemn şi pentru dânsul şi pentru o democraţie în anul 2024. Trebuie să răspundă pent

Prim-ministrul Marcel Ciolacu, primit la Palatul Prezidenţial de către preşedintele Turciei Recep Tayyip Erdogan / Vor fi semnate mai multe Acorduri şi memorandumuri de înţelegere privind cooperarea sectorială

News.ro acum 58 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a fost primit, marţi la Palatul Prezidenţial din Ankara, de către preşedintele Recep Tayyip Erdogan. La momentul transmiterii acestei ştiri, premierul participă la ceremonia de semnare a Declaraţiei Comune pentru Înfiin

Klaus Iohannis vizitează miercuri Parcul Naţional ,,Piatra Craiului”

Mediafax acum 42 minute
„Preşedintele României, Klaus Iohannis, va vizita miercuri, 22 mai 2024, Parcul Naţional <Piatra Craiului>, cu prilejul Zilei Internaţionale a Biodiversităţii şi în marja Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, care va fi marcată pe 24 mai. Sprijinir

Nou val de praf saharian deasupra României!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meteorologii anunţă că un nou val de praf saharian va ajunge deasupra României, începând de marţi seară şi va putea fi observat în special peste regiunile vestice şi sud-vestice. Iată comunicatul cu privire la transportul de praf saharian în zona R

UPDATE - Un mort şi circa 30 de răniţi într-un zbor Londra-Singapore, în urma unor "turbulenţe puternice". A coborât 1.800 de metri în 3 minute. Avionul era un Boeing 777 şi a aterizat de urgenţă la Bangkok. Persoana decedată este cetăţean britanic- FOTO

News.ro acum 2 ore
Un Boeing 777 operat de Singapore Airlines a înregistrat marţi perturbări majore în zbor, a anunţat compania aeriană, ceea ce a dus la moartea unei persoane, cetăţean britanic, şi la rănirea altor câteva zeci, relatează AFP. Aeronava, un Boeing 777-

General rus, fost comandant al Armatei a 58-a, arestat pentru fraudă

Adevarul acum o ora
Generalul Andrei Serdiukov, fostul comandant al Armatei a 58-a a Federației Ruse, a fost arestat sub acuzația de fraudă. 

Asma al-Assad, soţia preşedintelui sirian, suferă de o leucemie, după ce s-a vindecat de cancer la sân

News.ro acum 3 ore
Soţia preşedintelui sirian Bashar al-Assad, Asma, în vârstă de 48 de ani, care s-a vindecat după un cancer la sân, suferă de o leucemie şi va urma un tratament, anunţă marţi într-un comunicat preşedinţia siriană, relatează AFP. ”După ce a prezentat

Primul scaner cu raze X pentru combaterea activităţilor ilicite, inaugurat la Galaţi-Giurgiuleşti

Mediafax acum 3 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, instalarea primului scaner în Biroul vamal Giurgiuleşti, destinat autovehiculelor, reprezintă doar o parte din efortul Ministerului de Finanţe şi al Autorităţii Vamale Române de a moderniza infrast

Ciolacu, mesaj de Sfinţii Constantin şi Elena

Mediafax acum 9 ore
„Multă sănătate, bucurie şi împliniri alături de cei dragi tuturor celor care poartă numele Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, ocrotitorii creştinismului!”, se arată în mesajul lui Ciucă. Sfinţii Constantin şi Elena sunt sărbătoriţi în fiecare

Vremea

București
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

15°/28°
Iasi
acum

25°
mar.

11°/25°
mie.

11°/26°
joi

14°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mar.

14°/21°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

12°/26°
mie.

11°/19°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°
joi

13°/24°
vin.

16°/20°