La 15 ianuarie 1999, George Serban a trecut in eternitate. La numai 45 de ani. Doar manuscrisul original al Proclamatiei, scris de mina lui, se afla expus la Muzeul Banatului si marturiseste despre un proiect care ar fi putut schimba Romania. Era printre studentii de virf, motivat, original, nonconformist, colturos, disponibil afectiv, capabil sa stirneasca solidaritati si prietenii sau sa provoace schisme. Unii colegi din catedra, desi-l apreciau pentru inteligenta lui vivace, ii reprosau ca e prea acid, ca nu accepta, neconditionat, nimic din ce i se servea la cursuri, ca e mereu pus pe harta, ca e nepoliticos, conflictogen, chiar scandalagiu. Era, e drept, dar numai raportindu-se la lumea ideilor. Scria in presa studenteasca, la Dialog, era activ, plin de proiecte, spectaculos, incomod. Il priveam de la distanta, imi placeau interventiile lui la seminarii, inclusiv stilul contestatar, dar nu facea parte dintre cei care-mi erau apropiati. In fiecare an se selecta un grup dintre studentii mai cultivati si verticali care ma cautau; uneori ii ajutam cu referinte bibliografice si sfaturi, cu sprijin moral, de cele mai multe ori imi dadeau ei curaj si ma sustineau, silindu-ma sa-mi inving „frica contextuala" care ma cuprinsese inca din adolescenta, invaluindu-ma cu mantia ei puhava si insinuanta. Pe unii i-am ajutat mai tirziu sa-si gaseasca posturi, sa publice, mi-au devenit prieteni sau m-au parasit, in traditia cunoscutei felonii romanesti. Prin anul al treilea, George Serban m-a solicitat sa-i coordonez lucrarea de licenta. Voia sa faca ceva neasteptat, o abordare psihosociologica a culturii, inspirat de lucrarile lui Lucien Goldman. Se tradusese un volum din sociologul atunci in voga, nascut la Botosani. L-am intrebat abrupt daca mai stie ceva despre Goldman decit ceea ce continea volumul de sociologia literaturii, publicat in 1972 la Editura Politica. Era informat