Campofrio va plăti 12,3 milioane de euro, pe lângă cedarea acţiunilor subsidiarei româneşti Tabco Campofrio, pentru a deţine 49% din capitalul Caroli Foods Group, compania creată prin fuzionarea operaţiunilor din România ale grupului spaniol şi ale Caroli.
Cele două companii au anunţat, la începutul lunii martie, că au încheiat un acord de fuziune a operaţiunilor, în forma unui joint venture, prin care se va crea cea mai mare companie de mezeluri din România, cu o cifră de afaceri de 120 milioane euro şi o cotă de 16% din piaţa de profil.
Joint-venture-ul va opera sub denumirea de Caroli Foods Group, iar acţiunile noii companii vor fi deţinute în proporţie de 51% de către Caroli Foods Group şi de 49% de către Campofrio Food Group, care a achiziţionat un pachet de acţiuni în numerar, anunţau atunci grupurile, fără a preciza însă valoarea cash a tranzacţiei.
Într-o notificare transmisă comisiei de valori mobiliare de la Madrid, Campofrio menţionează însă şi cât a plătit, pe lângă acţiunile Tabco Campofrio, pentru a-şi asigura o participaţie de 49% la noua companie, informează Mediafax.
„Campofrio va deţine 49% din grupul rezultat în schimbul unei contribuţii constând în acţiunile subsidiarei româneşti Tabco Campofrio şi al unei plăţi cash de 12,3 milioane euro, condiţionată de ajustări finale de preţ", se arată în anunţ.
În România, prinicipalii concurenţi ai Campofrio şi Caroli sunt Crist-Tim, Principal Company, Angst şi Aldis Călăraşi.
România va rămâne principala piaţă de desfacere, dar noul joint-venture intenţionează să îşi dezvolte prezenţa şi în zona Europei de Sud-Est. Noul grup va avea un consiliu director format din 5 membri, reprezentanţi ai Caroli Foods şi Campofrio, care va fi prezidat de Talal El-Solh. Haluk Akdemir, în prezent director general al Caroli Foods, va deveni CEO al noului joint venture.
Ca