Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bărbat care aflase că îl înşeală soţia a lovit cu pietre şapte maşini aflate în mers

Publicat in Gandul, marți 23 iulie 2013 · ·

Proprietarii a şapte autoturisme au depus pângeri la Poliţia Şimian, judeţul Mehedinţi, împotriva unui bărbat care le-a lovit maşinile cu pietre în timp ce circulau pe DN6, bărbatul, cunoscut cu afecţiuni psihice, fiind dus la spital, doi cunoscuţi spunând că acesta tocmai aflase că-l înşeală soţia.

Şapte proprietari din mai multe judeţe s-au prezentat la Secţia de Poliţie din Şimian declarând că un bărbat le-a lovit cu bolovani autoturismele în timp ce circulau pe DN6 unele maşini având parbrizele sparte, plafoanele avariate, dar şi portiere lovite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ovidiu Creoşteanu, un bărbat din Bucureşti care se îndrepta către staţiunea Băile Herculane, împreună cu soţia, unde aveau programat concediul, a declarat că în timp ce conducea s-a trezit cu pietrele pe maşină, în prezent având plafonul avariat.

"Mergeam în concediu, la Băile Herculane, începutul concediului se pare că este mizerabil. Nu am asigurare casco, voi plăti, cel mai probabil, daunele din buzunarul propriu. Am depus plângere, Poliţia înclină să creadă că a fost un act de nebunie. Senzaţia mea este că nu a fost un act de nebunie, ci au încercat să jefuiască şi după aia, când au văzut că trec atâtea maşini, au simulat o nebunie. Am sunat la reprezentanţă şi a zis că undeva la 1.600 de lei costă reparaţia", a declarat bărbatul.

Şoferii ale căror autoturisme au fost lovite s-au oprit într-o parcare pe DN6 şi au sunat la 112, poliţiştii reuşind să îl prindă pe cel vinovat de actul de vandalism.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, subcomisar Nicolae Lohon, a declarat că bărbatul a acţionat astfel în urma nei crize, fiind cunoscut ca având afecţiuni psihice.

"Este vorba despre un bărbat de 30 de ani, din judeţul Ialomiţa, care, în timp ce se întorcea din Germania, împreună cu alte două persoane, pe Dealul Ba

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 30 minute
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 5 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 41 minute
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 2 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 3 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum o ora
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

17°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

8°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

13°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°