Performanţele de excepţie realizate în anul 2013 de Oana Florentina Gheorghe, campioana naţională la aruncarea discului o plasează pe primul loc atât în topul sportivilor CS “Petro-Energia” Câmpina cât şi al sportivilor din municipiu
La numai 15 ani, Oana este nominalizată de către Federaţia Română de atletism să reprezinte ţara noastră la trialul Jocurilor Olimpice de cadeţi, din Azerbaijan, dar şi finala Jocurilor Olimpice din China/2014.
Oana a promovat în Lotul naţional al juniorilor de categoria întâi (18-19 ani), participând la Campionatul Balcanic al juniorilor mari din Turcia, contribuind la obţinerea medaliilor de bronz pentru reprezentativa României, la proba de disc şi la greutate.
Pe plan naţional, Oana deţine, în acest an, două titluri de campioană a României la greutate şi disc. Atleta antrenată de Mihai Pascu deţine şi titlul de vicecampioană naţională, la aruncarea greutăţii şi la juniori I.
Ocupantul locului 2, Florian Nicolae, a devenit vicecampion naţional, la juniori 2, la una dintre cele mai complexe şi spectaculoase probe din atletism, săritura cu prăjina.
Prin medalia de bronz obţinută la Heptatlon, la campionatul naţional de sală, Florian Nicolae demonstrează că are mari perspective şi pentru decathlon. Florin face parte şi din lotul pentru Jocurile Olimpice, cadeţi.
Fostul campion şi vicecampion al României, Codruţ Dumitru, la probele de Decatlon şi octatlon, continuă evoluţia bună cu care ne-a obişnuit în ultimii ani.
Ordinea primilor sportivi ai CS Petro-Energia Campina în 2013:
1.Oana Florentina Gheorghe, atletă internaţională şi dublă campioană la disc şi greutate
2. Florian Nicolae, vicecampion naţional la săritura cu prăjina, bronz la Heptatlon
3. Codruţ Mihai Dumitru, vicecampion CNU greutate, plus bronz CN Tineret
4. Nedelcu Cristina, finalistă la proba d