Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grija doamnei Andronescu faţă de dascăli

Publicat in Romania Libera, miercuri 23 ianuarie 2013 ·

Prestaţia Ecaterinei Andronescu în ultima ei trecere pe la Ministerul Educaţiei a reuşit, în pofida duratei reduse a mandatului, să provoace consecinţe dureroase pentru una dintre categoriile altfel căinate de aceeaşi doamnă senator: educatorii şi învăţătorii. Demnă purtătoare a valorilor liberale preluate probabil de la partenerii de alianţă - transferul ideologic dintre PSD şi PNL, după cum se vede şi la Sănătate, tinde să atingă perfecţiunea -, doamna Andronescu s-a gândit să stimuleze o dată în plus iniţiativa privată, fără de care, nu-i aşa, economia se sufocă.

Într-o ordonanţă dată în ultimele zile de mi­nisteriat, la finele anului trecut, ministrul Edu­caţiei îi obligă pe educatori şi învăţători ca, în termen de şase ani de la data publicării res­pectivului document, să ob­ţi­nă o diplomă de licenţă, fără de care nu mai pot profesa în învăţământul preşcolar, res­pectiv în primar. Explicaţia fos­tului ministru, lacrimogenă ca de obicei, e că, deşi la prima vedere textul pare abuziv, el nu face decât să identifice o soluţie mai puţin trau­ma­ti­zantă la efectele pretins per­verse ale Legii educaţiei nr. 1/2011. Potrivit lec­turii oferite de Ecaterina Andronescu, din lege s-ar fi eliminat categoriile profesionale de educator şi învăţător, înlocuite cu profesor în preşcolar şi primar, ceea ce ar conduce automat la concedierea tuturor cadrelor didac­tice care nu îndeplinesc condiţiile minimale ce­rute profesorilor - studiile de licenţă. Doam­na Andronescu a încercat aşadar să prezinte o hotărâre care avea toate aparenţele unui abuz aberant într-un demers de salvare a ca­drelor didactice, expuse unui risc nepermis de iresponsabila lege a lui Daniel Funeriu.

În realitate, ca în bancurile cu Radio Erevan, edu­catorii şi învăţătorii nu erau deloc în pe­ricol să-şi piardă slujba, ci, dimpotrivă, pre­ve­derile legii expuneau 22.000 de cadre didactice „risc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit

Mediafax acum 57 minute
Preşedintele iranian de linie dură Ebrahim Raisi a fost văzut mult timp ca un protejat al liderului suprem al Iranului şi ca un potenţial succesor pentru poziţia sa în cadrul teocraţiei şiite din ţară. Vestea că elicopterul său a făcut duminică ceea

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 45 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 50 minute
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 58 minute
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Cod portocaliu de furtună în judeţul Timiş

Mediafax acum 29 minute
Potrivit ANM, în localităţile Ciacova, Peciu Nou, Jebel, Giulvăz, Uivar, Şag, Otelec, Pădureni, Parţa, din judeţul Timiş, este cod portocaliu de furtună. Se vor semnala averse torenţiale care vor cumula 35-40 l/mp, grindină de dimensiuni medii, inte

O diminuare a ajutorului pentru Ucraina, considerată de 40% dintre germani drept soluţie pentru criza bugetară (sondaj)

HotNews acum 38 minute
Un procent de 40% dintre cetăţenii germani chestionaţi într-un sondaj au sugerat reducerea finanţării destinate susţinerii Ucrainei în războiul cu Rusia printre soluţiile pentru bugetul Germaniei, ţară unde o prevedere constituţională limitează marj

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 3 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 3 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 3 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 3 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Vremea

București
acum

18°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
Iasi
acum

19°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/23°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°