Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Undiţarii şi lansetiştii îşi pot lua permisele de pescuit

Publicat in Vocea Brailei, miercuri 8 aprilie 2009 ·

* acestea se pot ridica de la ANPA, contra unei taxe de 30 lei sau de la AJVPS, cu 60 lei * cele AJVPS sunt mai scumpe, dar oferă anumite facilităţi, cum ar fi acceptarea în concursurile de pescuit * teoretic, permisele pentru pensionari sunt gratis * practic, permisele gratuite au ajuns în Brăila într-un număr limitat şi s-au dat imediat, pe principiul "primul venit, primul servit" * pensionarii rămaşi pe dinafară au protestat, iar ANPA Brăila încearcă să obţină la Bucureşti o cotă suplimentară

Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), Biroul Brăila, a început eliberarea permiselor de pescuit pentru anul în curs. Doritorii trebuie să achite o taxă de 30 lei, la Trezorerie, după care îşi pot lua permisul de la biroul ANPA, situat în incinta Direcţiei Agricole. Pentru elevi şi studenţi, precum şi pentru persoanele cu handicap uşor şi mediu, taxa este de doar 10 lei. Teoretic, pentru persoanele cu handicap grav şi pentru pensionari permisul este gratuit dar, practic, de facilitate nu pot beneficia chiar toţi cei aflaţi în această situaţie. Funcţionarii din cadrul ANPA Brăila ne-au explicat că, din moment ce peştele este o resursă limitată, nu e posibil ca permisele gratuite să se elibereze în număr nelimitat. Din acest motiv, din 3.000 de permise repartizate de la nivel central Brăilei, doar 10% au fost rezervate pensionarilor, iar aceştia au putut intra în posesia lor pe sistemul "primul venit, primul servit". Distribuirea documentelor a început pe 23 martie şi, în doar câteva zile, cele gratuite, pentru pensionari, s-au epuizat. Având în vedere protestele celor rămaşi fără, ANPA Brăila a cerut la Bucureşti o suplimentare a permiselor gratuite, iar acum aşteaptă să le primească. În ceea ce priveşte permisele pe bani, stocul este departe de a fi epuizat.

Membrii Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (AJVPS) Brăila vor p

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 3 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 6 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 8 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Iohannis: Este o discuţie destul de intensă despre cine poate să ofere sisteme Patriot Ucrainei/ Este, după părerea mea, inacceptabil să rămână România fără apărare antiaeriană/ Eu cred că vom găsi o soluţie

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că România va continua să sprijine Ucraina, însă a adaugat că, în opinia sa, este ”inacceptabil” ca România să ofere ţării vecine aflate în război singurul sistem de apărare antiaeriană Patriot care este funcţio

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 5 ore
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 10 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 9 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Nicușor Dan crede că bătălia pentru Primăria Capitalei va fi cu Cristian Popescu Piedone: „E cel mai bine clasat din bazinul PSD”

HotNews acum 6 ore
Nicuşor Dan a declarat marţi că principalii săi rivali în cursa pentru Primăria Capitalei sunt Gabrielea Firea şi, mai ales, candidatul PUSL Cristian Popescu Piedone, estimând că „mulţi vor vota cu mine ca fiind cel mai bine clasat candidat anti-PSD

Prajitura „le russe”, înlocuită din meniul mesei lui Macron şi Xi, din motive diplomatice

HotNews acum 7 ore
O prăjitură ”rusă” cu praline, o specialitate din Pirinei - care făcea parte din meniul unei mese special pregătită în escapada în Pirineiîn a doua zi a unei vizite de stat a preşedintelui chinez Xi Jinping - a fost înlocuită marţi cu o tartă cu afi

Incendiu la groapa de gunoi din Galaţi/ Sunt degajări mari de fum, fiind emis mesaj RO-Alert - FOTO, VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un incendiu a izbucnit, marţi, la groapa de gunoi din municipiul Galaţi, pompierii intervenind cu mai multe autospeciale. Sunt degajări mari de fum, care duce şi la scăderea vizibilităţii în trafic, astfel că a fost emis un mesaj RO-Alert. Reprezent

Vremea

București
acum

16°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

14°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
mie.

12°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

12°/21°