Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sinistra artă a „logaritmilor morţii”

Publicat in Adevarul, vineri 27 septembrie 2013 ·

Departe de ochii dumneavoastră lucrează acum în lume, pe lângă diferite ministere ale apărării sau sub-secţiuni ale serviciilor de informaţii, unităţi de cercetare a căror unică menire este să calculeze cât mai precis efectul campaniilor militare şi a victimelor înregistrate de trupele proprii angajate pe câmpul de luptă asupra „nivelului de acceptabilitate” a razboiului de către opinia publică.

De aici, încercând să mai determine natura şi nivelul costurilor politice implicate de o campanie militară, sustenabilitatea acesteia în raport cu apropierea unei campanii electorale. Dar şi nevoia de a „modula” discursul politic pentru a-l face să concorde cu aşteptările electoratului dintr-un anume moment.

Interesant (pentru societăţile occidentale, evident nu şi pentru noi) este că teoria „logaritmilor morţii” se leagă şi de o alta: studiul paralel al reacţiei „elitelor politice” şi al „elitelor societăţiile civile” la fenomenul respectiv, aceasta deoarece o atitudine civică împotriva războiului în general sau a unei campanii militare în special, poate influenţa puternic opinia publică, determinând mişcări sociale puternice, cu efect asupra politicilor naţionale (vezi, spre exemplu, cazul campaniilor anti-războiul din Vietnam).

Atunci când decidenţii politici şi militari de la Pentagon discută despre cum ar putea SUA să intervină undeva în lume, în deliberări sunt dominante temele privind natura conflictului şi estimarea numărului de victime.

Edward N Luttwak

Cercetările în domeniu capătă o imagine publică printr-o carte celebră War, Presidents and Public Opinion al cărei autor, John Mueller, pune bazele unei şcoli care, de atunci, avea să devină indispensabilă (chiar dacă foarte puţin vizibilă) tuturor decidenţilor politici, organizatorilor de campanii electorale, consilierilor diplomatici şi militari ai unora dintre personajele de primă mă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Situaţie de urgenţă la Slănic. Craterului apărut în oraş - autorităţile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populaţiei

Mediafax acum 42 minute
Măsura privind evacuarea a fost anunţată pe site-ul Prefecturii Prahova. „Prefectul judeţului, domnul Emil Drăgănescu, aflându-se la faţa locului în urma surpării de teren din Slănic, informează cetăţenii oraşului Slănic faptul că, datorită ultimelo

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum o ora
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Surse Deputatul Dumitru Focșa, suspectat că și-a bătut nevasta – a fost emis ordin de protecție. Reacția parlamentarului

Ziua Constanta acum 43 minute
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. Un nou scandal zguduie lumea politică, î

Rezervele valutare ale BNR au scăzut cu 2,7% în aprilie 2024

Capital acum o ora
Banca Naţională a României (BNR) a oferit date de ultim moment cu privire la rezervele sale valutare. Potrivit cifrelor oficiale, acestea înregistrau un total de 62,511 miliarde de euro la data de 30 aprilie 2024.

Prinţesa de Wales a postat pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte la împlinirea vârstei de 9 ani

News.ro acum 2 ore
Respectând tradiţia, Prinţesa de Wales a postat, joi, pe reţelele de socializare o fotografie cu fiica sa Charlotte, care împlineşte 9 ani. "La mulţi ani la 9 ani, Prinţesa Charlotte. Vă mulţumesc pentru toate mesajele voastre frumoase", a scris Kat

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 58 minute
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum o ora
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00

Gandul acum o ora
ILIE DOBRE va comenta meciul de fotbal Concordia Chiajna – A.C.S. Viitorul Tg. Jiu, vineri, 3 mai 2024, de la ora 11.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora.

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

9°/24°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°