Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Transparency: Modificarea Codului Penal sfidează valorile-Marii corupţi îşi vor putea cumpăra libertatea pe bani, în timp ce cetăţenii de rând plătesc 30 de ani pentru un credit la Prima Casă

Publicat in Revista22, joi 12 decembrie 2013 ·

Organizaţia Transparency International (TI) consideră că deputaţii au votat, marţi, pentru a avea drepturi "mai egale" decât restul cetăţenilor, într-un demers fără precedent în România postdecembristă, care sfidează norme elementare de bun simţ, valorile democraţiei şi regulile statului de drept, informeaza Mediafax.

Potrivit unui comunicat al TI România, neadoptarea Legii minelor de către Camera Deputaţilor, "dincolo de motivul meschin al neadoptării: lipsa cvorumului la momentul supunerii la vot, a ascuns în umbra sa adevărata miză a votului din ziua de 10 decembrie", întrucât "în aceeaşi zi Camera Deputaţilor a adoptat două modificări ale Codului Penal - atât cel în vigoare, cât şi cel nou, prin care toţi demnitarii aleşi sau numiţi în funcţie nu mai răspund penal pentru corupţie".

CITITI SI: Transparency International. Romania, mai CORUPTA decat anul trecut

Niciunul dintre cele două acte normative nu se afla pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, iar "pentru dezinformarea publicului legea care modifică substanţial cele două coduri penale figurează pe pagina Camerei sub titulatura de «Proiect de Lege pentru abrogarea art.74 indice 1 din Codul penal» - articol declarat neconstituţional încă de la jumătatea anului 2011", se mai spune în comunicat.

Însă articolul 74 indice 1 este de fapt reintrodus atât în Codul Penal în vigoare, cât şi în cel nou şi reprezintă una dintre mizele acestui act normativ, arată organizaţia. Potrivit acestuia, în cazul săvârşirii infracţiunilor de gestiune frauduloasă, înşelăciune, delapidare, abuz şi neglijenţă în serviciu ori a unor infracţiuni economice, câtă vreme valoarea prejudiciului nu depăşeşte pragul de 500.000 de euro, urmează ca făptuitorul să acopere integral prejudiciul şi să i se aplice sancţiunea amenzii penale, iar dacă prejudiciul este sub 100.000 de euro, se aplică o sancţiune admini

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Armata israeliană a găsit cadavrul unui alt ostatic ucis pe 7 octombrie. Bărbatul se plimba cu bicicleta când a început atacul Hamas

Ziare.com acum o ora
Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 18 mai, că forţele sale care operează în Fâşia Gaza au recuperat cadavrul unui ostatic ucis de Hamas în atacul din 7 octombrie. Trupul lui Ron Binyamin a fost găsit alături de alţi trei ostatici ucişi, a căror re

Noi tensiuni în cabinetul de război al Israelului: Ministrul Benny Gantz spune că se va retrage din Guvern dacă nu se va adopta un nou plan cu privire la Gaza

HotNews acum 37 minute
Benny Gantz, un popular membru centrist al Cabinetului de război al Israelului, format din trei membri, a ameninţat sâmbătă că va demisiona din Guvern dacă acesta nu va adopta în trei săptămâni un nou plan cu privire la Gaza, decizie care l-ar lăsa

Căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropierea de Sfântu Gheorghe au fost suspendate. Anunțul Autorității Navale Române

Ziare.com acum o ora
Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au anunţat sâmbătă seara, 18 mai, că au fost suspendate căutările marinarilor dispăruţi după scufundarea navei în apropiere de Sfântu Gheorghe. „Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi

Preşedinta Georgiei a blocat legea „agenţilor străini” care a provocat proteste uriaşe în ţară

Mediafax acum 2 ore
Preşedinta Georgiei a respins legea care a declanşat săptămâni de proteste de stradă, potrivit BBC. Marţi, parlamentarii au adoptat legea controversată care cere ONG-urilor şi presei independente care primesc peste 20% din finanţare de la donatori s

Superliga: CFR Cluj – Farul Constanţa 5-1. Clujenii vor evolua în Conference League

News.ro acum 49 minute
Echipa CFR Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 5-1, formaţia Farul Constanţa, în ultima etapă din play-off-ul Superligii. Echipa lui Dan Petrescu va juca în Conference League. Clujenii aveau nevoie de victorie pentru a fi siguri că î

ANR Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi, suspendată

Ziua Constanta acum o ora
Operaţiunea de căutare a celor trei marinari sirieni dispăruţi în urma naufragiului a fost suspendată din cauza lăsării întunericului. Vă reamintim că accident de navigaţie a avut loc în această dimineaţă la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe. Alerta

Primii pasageri care au trecut prin noul terminal al Aeroportului Oradea au primit cadouri

Mediafax acum 3 ore
Reprezentanţii aeroportului din Oradea spun că este vorba despre un moment istoric. „Azi, 18 mai 2024, Aeroportul Oradea a marcat un moment istoric prin inaugurarea noului său terminal. Inaugurarea noului terminal al Aeroportului Oradea reprezintă o

Geoană: „Sistemul de vot este cel mai primitiv din Europa. România nu poate sau nu vrea să-l democratizeze”

HotNews acum 5 ore
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului, informează Agerpres. Mircea Ge

Bărbatul acuzat de tentativă de asasinare a premierului Slovaciei, plasat în arest preventiv de un tribunal

G4Media acum 6 ore
Un tribunal slovac a decis sâmbătă plasarea în arest preventiv a bărbatului acuzat de tentativă de asasinat împotriva prim-ministrului Robert Fico, a declarat purtătoarea de cuvânt a instanţei, Katarina Kudjakova, citată de TASR, AFP şi Reuters, tra

Box Alexandru Buleu și Erson Huseim, de la CSM Constanța, învingători în Cupa României (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Doi pugiliști de la CSM Constanța au boxat sâmbătă, 18 mai 2024, la Brăila, în finalele Cupei României pentru seniori U-22 și ambii au coborât treptele ringului victorioși. La categoria 51 kg, Erson Huseim s-a dovedit a fi cel mai formă boxer, înv

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

12°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/23°
lun.

10°/24°
mar.

11°/25°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

12°/16°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/19°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

14°
sâm.

11°/24°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/26°