Viata asociativa stimuleaza spiritul de echipa, ofera solutii pentru organizarea corpului social in diferite forme de solidarizare. Nu e nevoie de constringeri, de norme, indivizii ajung ei insisi la concluzia ca acest comportament ii imbogateste spiritual si material. E cheia prosperitatii americane. Un domn grabit imi amendeaza - la comentarii - tableta din ajunul Craciunului, in care istoriseam o intimplare trista din copilarie, eveniment care m-a marcat profund. Ce-mi reproseaza? In loc sa ma ocup de cunoasterea sufletului, spiritului, mintii, gindirii, simtirii si actiunii individului, eu glisez spre gindirea sociala a indivizilor. As dezvolta, zice, o psihologie sociala de inspiratie marxista, stingista, chiar comunista, prea apare des cuvintul „social" in textele mele, ignor faptul ca individul este in esenta unic si irepetabil (definitie care se gaseste, de altfel, in orice manual de psihologie pentru studentii incepatori). Are dreptate, asa scrie in manuale clasice, numai ca teorii mai noi, deloc marxiste, invoca importanta contextului social si situatiei in procesul de dezvoltare a personalitatii. Iata, un curent consistent, aparut in Europa prin anii optzeci (promotor: S. Hampson), propune o perspectiva constructivista care schimba stereotipul despre unicitate, stabilitate, trasaturi imuabile, afirmind ca personalitatea este o „constructie (psiho)sociala", specificul acesteia trebuind cautat in modul in care individul interactioneaza cu ceilalti. Trasatura de personalitate ar fi doar un „concept categorial", trasaturile nu se regasesc in lumea reala, ci sint simple categorii semantice, etichetari ce exprima sinteza observatiilor noastre despre individul in situatii. Esential este ceea ce se intampla „intre" indivizi. O alta teorie, nascuta la Geneva, ca alternativa la teoria clasica piagetiana (W. Doise, G. Mugny) afirma ca dezvoltarea intelectuala a copil