Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autobuze second-hand în loc de unele noi pentru locuitorii din Sibiu

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 august 2010 ·

Societatea locală achiziţionează cinci autobuze folosite cu aproximativ 357.000 de lei. Acestea ar urma să intre pe trasee începând cu 13 septembrie, odată cu debutul noului an şcolar.

CITIŢI ŞI:

Noua fabrică Scandia modifică mersul autobuzelor în Sibiu

Autobuze dotate cu GPS şi 10 bus-uri noi în valoare de 2.000.000 de euro la Sibiu

Legitimaţii speciale pentru turişti pe autobuzele din Sibiu

Dacă anul trecut cineva ar fi sugerat reprezentanţilor administraţiei locale să cumpere autobuze second-hand pentru transportul public local, aceştia cu siguranţă ar fi râs în nas „tupeiştilor” şi asta pentru că până acum municipalitatea a achiziţionat, cel puţin din 2002 încoace, numai mijloace de transport noi nouţe. Criza economică şi bugetul de austeritate pe care îl are însă acum municipiul Sibiu şi nu în ultimul rând renunţarea la luarea unui credit de 2.000.000 de euro pentru cumpărarea de autobuze noi, a făcut ca „politica” abordată în cazul Tursib, să se schimbe radical. Societatea locală de transport în comun a lansat de curând o licitaţie prin care vrea să achiziţioneze un număr de cinci autobuze, tip second-hand, pe care să le introducă pe traseele din oraş. Este vorba mai exact de 3 autobuze solo şi 2 autobuze articulate, pentru care depunerea de oferte se va face până la data de 30 august. „Livrarea se face în 3 zile de la semnarea contractului. Se va alege cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic” se arată în fişa tehnică a licitaţiei.

Mai ieftin şi mai convenabil

Directorul Tursib-ului, Adrian Popa a explicat că alegerea a fost determinată în primul rând de rapiditatea cu care vor fi livrate autobuzele. „Noi vrem ca din 15 septembrie acestea să fie deja pe trasee. Dacă am fi achiziţionat autobuze noi, atunci ar fi trebuit să aşteptăm câteva luni după ele. Tursib are nevoie de autobuze acum” a spus aces

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 37 minute
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 9 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum o ora
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum o ora
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 45 minute
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de la Paris

HotNews acum 24 minute
Preşedinţii Franţei şi Chinei, Emmanuel Macron şi Xi Jinping, au pledat luni pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris, armistiţiu care ar putea fi de asemenea un prile

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 3 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 2 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 6 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum 5 ore
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Vremea

București
acum

21°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

19°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

12°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

9°/12°
Timisoara
acum

21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°