Crudă, nedreaptă sau nemiloasă, cuvinte care ar putea defini povestea unei femei din Mureş, care de 14 ani trăieşte un coşmar greu de descris. La doar 12 ani, fiica ei şi-a părăsit casa pentru canalele din Bucureşti şi pentru dependenţa de aurolac. A implorat-o cu lacrimi în ochi să rămână lângă ea, dar în zadar. Din dragostea de mamă, a venit în Bucureşti să o caute. A stat prin canale, a suportat gerul, mizeria şi foamea. A învins cancerul când medicii nu-i mai dădeau nici măcar o zi de trăit, a crescut o nepoţică atunci când sărăcia o urmărea.

Maria a avut o viaţă grea. A muncit ca zilier timp de 15 ani la un abator de păsări din provincie, a măturat străzi şi scări de bloc, a renunţat la casa părintească pentru singurul copil şi a învins cancerul atunci când doctorii îi mai dădeau câteva ore de trăit.

Drama femeii a început cu mult timp în urmă când fiica ei de 12 ani a părăsit-o pentru viaţa din stradă şi a devenit consumatoare de aurolac. S-a pus în genunghi în faţa propriului copil şi cu lacrimi în ochi a implorat-o să nu plece. Nimic. Totul era în zadar. A plecat pe străzi şi nu s-a mai uitat înapoi. Lacrimile mamei ei nu au înduplecat-o.

În 1999, pentru a fi aproape de ea, Maria a plecat la Bucureşti. A mers la Gara de Nord şi a început să întrebe în stânga şi-n dreapta dacă cineva i-a văzut fata. A găsit-o printre oamenii străzii. A încercat pentru ultima oară să o convingă să se întoarcă în casa părintească şi pentru că nu a vrut, femeia a luat o decizie grea.

"În prima noapte am dormit în canal, lângă aurolaci. Era iarnă şi a fost o noapte de groază. Nu puteam să stau prea mult sub pământ. O trezeam să iasă cu mine să iau aer. Pentru ea era ceva obişnuit. Era un miros insuportabil. Acolo aveau nişte cartoane pe care dormeau. Înăuntru băgaseră câini şi pisici. În noaptea aceea am stat mai mult afară. Nu aveam unde să mă duc", a pov