Adevărul este că se duc unde vor ei. Şi că nimeni nu-i poate "lua la el acasă", cum i-a sugerat suav Sarkozy comisăresei Reding. Când vor dori, se vor duce ei din nou şi în Luxemburg, unde au existat, dar au fost epuraţi în timpul războiului; dacă nu, vor rămâne în Franţa, Italia, România, Bulgaria sau în alte părţi, pe unde cred ei că le e mai bine. Sursa: EVZ

Şi la fel de adevărat este că în ciuda furorilor pe care le-a stârnit prezenţa lor în Europa de Vest, romii care au plecat din Est ca să se stabilească pe alte meleaguri sunt relativ puţini (deşi vizibili). Dintr-un total estimat la 1-1,5 milioane în România, au plecat probabil definitiv câteva zeci de mii, adică vreo 3-4%, departe de exodul epic de prin tabloidele occidentale şi nu semnificativ diferit faţă de majoritari.

Merg mult prin ţară şi n-am văzut aşezări de romi golite de populaţie, nici la Urziceni, nici la Râmnicu-Sărat, nici pe la marginea comunelor unde îi ştiam aşezaţi de ani de zile, în lunci inundabile pe Valea Oltului, în creierii munţilor la Moroieni sau în satele săseşti de unde au plecat germanii - şi nici în cvartalul de case din spatele blocului meu. Sunt tot acolo: mulţi, săraci, claie peste grămadă, inevitabili prin impactul lor vizual exotic pentru orice fotojurnalist care se respectă.

Nu vreau să intru acum în ping-pongul cu ţigani practicat azi de guverne, diplomaţi şi comentatori, fix în mijlocul Decadei Europene de Incluziune a Romilor. Că merg în Franţa şi formează "aşezări informale", astfel încât Parisul se gândeşte să întârzie aderarea la Schengen a unor "state deranjante" ca Bulgaria sau România. De partea cealaltă, noi răspundem că în Franţa romii nu fac altceva decât ce fac dintotdeauna şi aici - se aciuază şi ei pe unde sunt toleraţi, cam fără drepturi şi fară acte, nu prea îşi dau copiii la şcoală etc. - deci nu e clar ce mare brânză rez