Un exemplar chinezesc cu moț, în vârstă de opt ani, și-a adjudecat, ieri, titlul de cel mai urât câine din lume, potrivit BBC. Mugly, originar din Petersborough, Marea Britanie, a fost desemnat câștigător, în fața altor 28 de contracandidați, în cadrul celei de-a 24-a ediții a concursului Cel mai urât câine din lume, organizat în SUA. Sursa: Foto: mirror.co.uk
Mustățile sale mari și albe, ochii ieșiți din orbite și gâtul scurt nu l-ar calificat niciodată pe podiumul unui concurs de frumusețe, însă i-au oferit de două ori titlul de cel mai urât cățel. În 2005, Mugly a obținut titlul de cel mai urât câine din Marea Britanie.
Premiul obținut de Mugly a constat în suma de 1.000 de dolari, o cantitate de biscuiți pentru câini care să-i ajungă timp de un an, o ședință foto și un sejur VIP la un hotel.
Proprietarul lui Mugly, Bev Nicholson, a declarat , la finalul competiției, că a fost atât de emoționat încât nici nu mai putea să vorbească atunci când a aflat că Mugly a câștigat.