Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Aurel Luca, regizor Teatrul LUDIC: Au fost ani în care am luptat cu cenzura şi cu autocenzura, dar totdeauna am reuşit să rămânem împreună

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 30 septembrie 2012 ·

Cu o experienţă de peste 30 de ani în sfera teatrului studenţesc, trecând prin cenzura vechiului regim şi bucurându-se mai apoi de libertatea intrării în dialogul cultural internaţional, Teatrul LUDIC din Iaşi impresionează prin numărul de festivaluri naţionale şi internaţionale la care reprezintă România, de fiecare dată cu un real succes.

În august 2012 trupa Teatrului Ludic a reprezentat România la Festivalul de Teatru pentru Tineret "EURO-MEDITERANNEAN", Tunisia; în iulie, au onorat invitaţia Ambasadei României de la Beirut, a ICR şi a Asociaţiei România Levant pentru a reprezenta ţara noastră la "Zilele Culturii României" în Liban.

LUDIC-ul este nelipsit în ultimii ani de la Festivalul Mondial de Teatru de la Mont-Laurier, Canada şi de la cele mai importante festivaluri de teatru din Europa. De la înfiinţarea Teatrului LUDIC şi până în prezent, regizorul Aurel Luca a semnat sute de spectacole şi a format, pe scenă sau în sală, zeci de tineri pasionaţi de arta teatrală.

Prin ce schimbări majore a trecut trupa de teatru LUDIC de la înfiinţarea ei în 1978? Care rămân constantele ei?

Schimbările majore ţin de modificarea sistemului, a noului regim mai liber, democrat. Până la revoluţie studenţii şi tinerii în general aveau foarte puţine modalităţi de exprimare liberă, de distracţie şi de petrecere a timpului liber. Încă de atunci teatrul LUDIC oferea o zonă de libertate de exprimare şi de boemie fermecătoare, studenţii fiind atunci respectaţi şi apreciaţi de opinia publică şi de societate ca viitori intelectuali. Au fost anii în care Ludic-ul a luptat cu cenzura şi cu autocenzura, dar totdeauna am reuşit să rămânem împreună în solidaritate, tinerii fiind mai educaţi, mai citiţi şi maturi în gândire, mai deschişi şi mai pasionaţi. Au fost ani cu multe situaţii dramatice, cu spectacole scoase din repertoriu, dar promovate ca imagine în

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă” - ultimele informații furnizate de medici

HotNews acum 23 minute
Starea lui Florin Piersic este „ușor îmbunătățită, cu o evoluție lent favorabilă”, a anunțat vineri Spitalul Foișor, unde actorului i-a fost extrasă proteza la genunchi, care îi întreținea infecția din organism. Amintim că în urmă cu o zi unitatea m

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Incendiu major, cu degajări mari de fum, într-un cartier de la marginea Ploieştiului. Populaţia, avertizată prin mesaj RO-ALERT - FOTO, VIDEO

News.ro acum 7 minute
Un incendiu cu degajări importante de fum a izbucnit, vineri, într-un cartier de la periferia oraşului Ploieşti, focul cuprinzând o hală în care se află reziduuri petroliere. Populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT să evite zona şi să lase l

Klaus Iohannis, cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României: În timp ce rememorăm istoria, este esenţial să reflectăm la România pe care dorim să o construim pentru generaţiile tinere şi la ceea ce putem face în prezent

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis vineri, un mesaj cu prilejul Zilei Independenţei Naţionale a României, în care arară că în timp ce rememorăm istoria, este esenţial să reflectăm la România pe care dorim să o construim pentru generaţiile tinere

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro începând din 15 mai

Radio Mures acum 47 minute
Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei d

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum o ora
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°