Bilanţul Jandarmerie după meciul România-Ungaria. 62 de persoane au fost conduse la sediile poliţiei, iar 16 suporteri au primit interdicţie.
Au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 7.300 lei, în urma meciului de fotbal dintre România şi Ungaria, care s-a desfăşurat vineri seară la Bucureşti, transmite Agerpres. Inspectorul general al Jandarmeriei Române, colonel dr. Mircea Olaru, a anunţat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că 16 persoane au fost conduse la sediul secţiei Poliţiei T.F. 10, fiind dispusă împotriva lor măsura de interzicere a accesului la competiţiile sportive de fotbal pentru o perioadă de un an.
Potrivit acestuia, au fost aplicate 19 sancţiuni contravenţionale în cuantum total de 7.300 lei, pentru provocare şi participare la scandal, aruncarea cu obiecte în direcţia altor persoane, nerespectarea măsurilor de ordine pentru desfăşurarea manifestărilor sportive şi pentru aducerea de ameninţări la adresa forţelor de ordine.
Colonelul Olaru a menţionat că pe timpul defluirii, după încheierea partidei de fotbal, efectivele DGJMB au depistat în zona Stadionului Dinamo un număr de 41 de persoane care aveau asupra lor diverse obiecte contondente şi materiale incendiare. Persoanele au fost interceptate şi conduse la Secţia 12 de poliţie în vederea identificării şi luării măsurilor legale.
El a menţionat că a fost înregistrat inclusiv un eveniment de consum de droguri, persoana respectivă fiind cetăţean român.
Potrivit unui comunicat al Jandarmeriei, vineri, în jurul orei 18,00, pe timpul deplasării suporterilor unguri sosiţi în Gara de Nord, la intersecţia Şos. Iancului cu Şos. Mihai Bravu, un grup de susţinători ai Naţionalei României aflaţi în zonă au aruncat cu pietre asupra coloanei de autobuze, spărgând geamul unuia din acestea.
Efectivele de jandarmi au reţinut un suporter român din rândul